Economia SUA a pierdut 16.000 de miliarde de dolari din cauza inegalităţilor între rase în ultimii 20 de ani - studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dolari

Inegalităţile între rase în Statele Unite - în mod istoric foate puternice - au costat economia americană 16.000 de miliarde de dolari în ultimii 20 de ani, potrivit unui studiu publicat de Banca Citigroup, relatează AFP.

”Dacă Statele Unite ar fi redus prăpastia rasială a afroamericanilor în privinţa salariului, locuinţelor, educaţiei şi investiţiile în urmă cu 20 de ani, economia americană ar fi avut în plus 16.000 de miliarde de dolari”, potrivit acestui studiu publicat joi, realizat de a treia cea mai mare bancă americană.

”Reducerea lor azi ar permite creşterea PIB-ului american cu 5.000 de miliarde de dolari în următorii cinci ani”, se arată în studiu.

Citigroup a promis joi să investească un miliard de dolari în următorii trei ani, în vederea unei reduceri a acestor inegalităţi în bogăţie.

Jumătate dintre aceste fonduri urmează să fie destinate ajutării americanilor să devină proprietari ai locuinţei în care stau. De asemenea, urmează să crească investiţiile în companii care aparţin afroamericanilor.

Alt obiectiv al băncii este să ofere un acces mai bun la sistemul bancar şi la credite comunităţilor de culoare, în contextul în care dificultatea afroamericanilor de a obţine un credit cu o dobândă corectă este denunţată adesea.

Acest anunţ este un ecou la apelul lansat vineri de către un oficial al Băncii Centrale americane - Fed -, care a cerut lumii economiei şi finaţelor să acţioneze împotriva rasismului instituţional.

Evocând ”inegalităţi istorice şi instituţionale ale sistemului financiar”, Raphael Bostic, care conduce filiala din Atlanta a Rezervei federale americane a deplâns faptul că bogăţia gopodăriei albilor rămâne de zece ori mai mare celei a gopodăriiei afroamericanilor - cam la fel ca în urmă cu 100 de ani.

El a denunţat ”politica oficială” a anilor de după al Doilea Război Mondial, care oferea un acces la împrumuturi imobiliare în funcţie de origine şi, astfel, la o locuinţă decentă şi abordabilă”, una dintre principalele surse ale ”disparităţii rasiale a bogăţiei”, care persistă.

Inegalităţile puternice din Statele Unite - istorice şi exacerbate de criză - au fost repuse recent pe tapet de manifestaţii care au izbucnit sub lozinca ”Vieţile celor de culoare contează” ("Black Lives Matter"), după moartea lui George Floyd, relansate de cazul Breonna Taylor, la Louisville în Kentucky.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite