Din Seoul în Machu Picchu: cum am creat o reţea internaţională de fixeri

Echipa BBC filmând un interviu cu ministrul sănătăţii din Slovacia despre pandemie

Ianuarie. Mesaj: „Hi Paul. We are doing great at El Chinito now” (Bună Paul. Suntem foarte bine acum la El Chinito).El Chinito e un restaurant pitoresc, aproape de ocean, în Lima (Peru). Trilce şi Lizeth lucrau cu o echipă de producţie TV din Italia la o emisiune culinară. Plănuiam să aducem celebrităţi de-acolo într-o incursiune prin ţara latino-americană, iar la momentul respectiv avea loc prospecţia cu producătorii din Milano.

Între 2017 şi 2018, am pus la cale o reţea globală de producţie media, Storytailors, care activează în vreo 40 de ţări.

Cum funcţionează? Să spunem că BBC filmează un material în Kuala Lumpur, unde nu are prezenţă sau contacte. Hadi, omul nostru de-acolo, oferă tot suportul local, fie că e vorba de un simplu set de interviuri sau o întreagă echipă de producţie din Malaezia, permise şi logistică.

Rolul meu e să conectez clienţii care filmează internaţional cu reţeaua.

Mai jos e povestea noastră. Mi-ar plăcea să ne fi plictisit mai mult, dar timpii morţi au devenit un lux în ultimii ani.

Ce e un fixer?

Aproape zilnic am bucuria de a primi un mesaj precum cel al lui Trilce, din Peru, de la colegii din diverse ţări. Jongleria permanentă cu fusurile orare ar face parte din fişa postului dacă meseria noastră ar avea unul.

În afara producţiilor TV şi comerciale, termenul fixer poate avea conotaţii diverse în funcţie de cultură şi domeniu: fixerii de curse de cai sau meciuri de baschet din America aranjau competiţiile astfel încât să câştige pariuri, iar cei din Capitol Hill (zona din Washington ce include Capitoliul şi Senatul Statelor Unite) fac lucrurile să se mişte în politică.

Exemple din cultura urbană actuală sunt personajele Olivia Pope din serialul Scandal sau Michael Clayton al lui George Clooney.

Tot la fixeri apelează şi bogaţii lumii când doresc un bilet la tribuna oficială cu o zi înainte de finala Wimbledon sau se confruntă cu probleme de nişă, precum aducerea urgentă a unui câine sensibil de rasă din Dubai în Londra.

Un fixer din domeniul TV sau al producţiei video în general rezolvă tot ce înseamnă probleme locale într-un proiect internaţional: acces pentru interviuri, logistică, oameni. Vorbesc cu autorităţi, angajează cameramani şi fac lucrurile să se-ntâmple.

Aceştia sunt oamenii noştri.

Cum am început să vând încredere după 14 drumuri în India

În 2013 colaboram ca fixer în România cu jurnalişti şi regizori străini de la diverse agenţii şi organizaţii de presă, precum Times, BBC sau New York Times.

Lucrurile s-au legat astfel încât în 2016 am început să lucrez pentru ShortsTV Londra, singurul canal de scurtmetraje din lume, transmis astăzi pe TV pe patru continente.

Mi s-a dat un rol cu nume pompos (staff director) şi m-au implicat serios în lansarea postului în India. Procesul a durat mai bine de un an, iar în acest interval am învăţat alături de colegii mei să navigăm în ape total străine.

Cultura de lucru indiană mi s-a părut o provocare: factori noi în permanenţă, legislaţie neclară, multă muncă şi puţin somn. Ca România în anii ‘90 la puterea a zecea.

Nu de puţine ori a trebuit să fiu trimis de pe o zi pe alta în Mumbai doar ca să grăbesc ceva ce în Europa s-ar fi rezolvat uşor pe mail sau la telefon.

Aşa am înţeles că oamenii de încredere într-un loc nefamiliar sunt nu doar eminamente necesari, ci şi monetizabili.

Cum susţineam pe cont propriu în paralel şi activitatea de producţie media începută pentru clienţi străini în 2013 în România, am clonat serviciul în mai multe ţări din vecinătate, cu oameni din fiecare loc.

Am început astfel să am un al doilea job, făcând legătura între fixerii locali şi clienţii vestici.

Dragostea dintre idee şi Excel: ce facem astăzi la Storytailors

E la modă pentru unii să spună că lucrurile se-ntâmplă dacă-s menite, că în viaţă e despre noroc, karma, inspiraţie, meditaţie.

Nu e greşită interpretarea, e doar 5% corectă din punctul meu de vedere. Pentru noi şi activitatea pe care o facem, 95% din reţetă a însemnat procese, structură şi Excel, lucruri pe care le-am învăţat la Shorts.

Cei 5% noroc şi karma au însemnat pentru mine şansa de a lucra în Londra cu o echipă anglo-americană de oameni cu experienţă şi cunoştinţe mult peste ale mele. Rareori am auzit critici altfel decât constructive, iar obstacolele erau mereu tratate cu întrebarea: „ok, hai să vedem dacă şi cum te putem ajuta să rezolvi problema”.

După micul test cu fixerii din câteva ţări europene, am înregistrat firma în Londra şi am numit-o Storytailors („croitorii de poveşti”). Am început apoi să petrec cea mai mare parte a timpului în România, deşi suntem o companie britanică.

Am pus la punct o mică echipă de colaboratori plus localnicii din fiecare ţară ce lucrează cu noi pe proiect. Slavă Domnului că trăim era online-ului.

Niciun proiect nu seamănă cu altul, iar switchul mental zilnic între oameni din Thailanda, Croaţia, Chile sau Australia e o permanentă experienţă de învăţare.

Am ajutat, spre exemplu, la realizarea unui material despre satele de copii jochei din Indonezia. Altă dată colegii din reţeaua Storytailors au aranjat un interviu cu ministrul sănătăţii din Slovacia despre pandemie. Sau o reclamă cu 60 de oameni pentru o linie aeriană în Algarve, Portugalia.

Şi ca să fie completă "glocalizarea" (global -> local), mi se pare o insolită juxtapunere când mai lucrez din curtea de la ţară, unde se-ntâmplă să vină Tanti Veta, căreia probabil îi par un neocupat care pierde vremea pe un laptop, şi să mă pună să-i scot o găleată de apă din fântână.

Ce amestec neaşteptat poate fi lumea şi ce noroc să poţi vedea frânturi din acest mix în munca de zi cu zi.

Lăsaţi copiii să-şi inventeze profesia

În liceu ni se spunea să ne-alegem o facultate care oferă o meserie după. Ceea ce e parţial un sfat bun, parţial o reminiscenţă a economiei centralizate comuniste, care oferea un loc de muncă la terminarea şcolii.

Sigur că raţionamentul funcţionează pentru oamenii hotărâţi să devină doctori, constructori sau să aibă alte ocupaţii tehnice. Dar mulţi dintre noi, probabil o majoritate, nu suntem plămădiţi aşa. În plus, dinamica zilelor noastre inventează constant joburi total noi sau cere combinaţii de aptitudini şi cunoştinţe ieşite din comun.

Din fericire pentru noi, „hibrizii” care nu devin doctori sau ingineri, nu mai suntem nici în anii ’90, când cei mai mulţi „turişti” români rămâneau din păcate în alte ţări la muncă, nici în anii 2000, când trebuia să te afli în locul în care vrei să se-ntâmple lucrurile.

Astăzi cred că avem mai mult ca oricând acces la oameni şi resurse oriunde în lume la un cost redus de energie şi bani. În plus, era digitală transformă munca într-o permanentă devenire şi nu un punct terminus.

Prin urmare, dacă ar fi să transmit ceva din ce am învăţat unui elev care-şi alege parcursul, ar fi să-şi asume că lumea se schimbă, să aibă curajul să se reinventeze şi să gândească internaţional.

Pentru noi până acum e mai mult decât interesant.

Ţine legătura cu autorul pe Facebook