În primul deceniu al mileniului trei, PIB-ul per capita în economiile sărace (cu excepţia Chinei) creştea cu 3,2% pe an mai mult decât în statele dezvoltate. Dacă s-ar fi păstrat acest ritm, locuitorii Braziliei sau ai Indiei ar fi ajuns la fel de prosperi ca americanii în 44 de ani, potrivit unui calcul The Economist. De ceva vreme, acest Marathon al prosperităţii a pierdut din ritm şi Fondul Monetar Internaţional ne avertizează că săracii planetei îi vor ajunge din urmă pe americani de-abia peste 300 de ani. În 2013, PIB-ul per capita din statele emergente a crescut în medie cu doar cu 1,1% mai mult decât în statele bogate.

Vestea este proastă şi pentru marile corporaţii occidentale care îşi bazau propriile creşteri pe povestea frumoasă a acestor economii-minune – e vorba în special de cele din liga BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China). Lucrurile s-au schimbat radical în rău şi veşti mai bune întârzie să apară.

Rusia cu economia sa de două trilioane de dolari a reprezentat pentru multe companii din America şi Europa de Vest un fel de Tărâm al făgăduinţei. Primăvara acestui an (citiţi anexarea abuzivă a Crimeei) a spulberat acest vis.  Scăderea preţului petrolului şi sancţiunile occidentale asupra mai multor companii şi instituţii financiare ruseşti le creează coşmaruri (bine camuflate) economiştilor de la Moscova.

Peisaj siberian

Barilul de petrol ar trebui să fie mai scump cu 20 de dolari ca Rusia să-şi mai poată plăti pensiile şi salariile. Alarmant e că preţul continuă să scadă, în condiţiile în care 50 % din veniturile bugetare provin din vânzările de petrol şi gaze. Practic, recesiunea este de neevitat, în ciuda siguranţei pe care propaganda încearcă să o inoculeze. Dacă mai adăugăm şi faptul că marile grupuri energetice nu mai beneficiază de finanţare bancară străină, peisajul economic rus poate fi ilustrat perfect cu o fotografie a Siberiei îngheţate.

Nici în China, soarele nu se vede prea clar pe cerul poluat de marii producători industriali – ţara are cele mai mari emisii de dioxid de carbon din lume. Ce-i drept, producţia industrială stă binişor, însă problemele de pe piaţa imobiliară riscă să încetinească ritmul de creştere al economiei globale. China tocmai şi-a publicat rezultatele pe al treilea trimestru – cel mai prost de la debutul crizei financiare. Produsul Intern Brut a avut un avans de 7,3%, faţă de 7,5% în trimestrul al doilea. A doua economie a lumii şi-ar putea rata obiectivul de creştere pentru prima dată în ultimii 15 ani. Preşedintele Xi Jinping se află în stare de alertă şi vrea să schimbe modelul de creştere al ţării, mutând accentul de pe exporturi pe servicii.

Şi la bine, şi la greu

Dacă Jinping riscă să nu-şi atingă ţinta de creştere, Brazilia se află în recesiune, tehnic vorbind. Creşterea bazată pe exportul de materii prime nu mai dă roadele de altă dată, iar mediul de business are o listă lungă de nemulţumiri legate de infrastructura deficitară, restricţiile de pe piaţa muncii şi sistemul fiscal complicat. La asta se adaugă şi măsurile socialiste ale unui preşedinte, Dilma Rouseff, care are şanse să recâştige alegerile a căror a doua rundă va avea loc pe 26 octombrie.

Aşa cum, în vremurile bune, le uneau creşterile spectaculoase, acum statele BRIC împărtăşesc şi bolile economice. De exemplu, la fel ca în Brzilia, India are serioase probleme cu infrastructura, iar premierul Narendra Modi şi-a făcut o prioritate zero din îmbunătăţirea acesteia. Disperarea de a relansa economia (care e departe de creşterile de două cifre din vremurile bune) i-a făcut pe oficialii indieni să se gândească la măsuri care frizează pe alocuri absurdul: acordarea unor finanţări substanţiale direct către populaţie, după modelul Quantitive Easing, cu care Fed a încercat să salveze băncile şi companiile americane.

În loc de religie 

Aşa cum poveştile cu Feţi-Frumoşi ţin mai mult de tărâmul fanteziei şi au prea puţină legătură cu realitatea, şi statele emergente trebuie să iasă din zona visului şi să coboare cu picioarele pe pământ. Secolul XXI este unul al tehnologiei iar producţia ieftină (atuul de altă dată al BRIC) nu mai reprezintă un diferenţiator suficient de puternic. Acesta este motivul pentru care toate aceste economii trebuie să-şi schimbe filosofia economică. Parafrazându-l pe Andre Malraux care spunea că ”secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, am putea estima că emergentele vor fi tehnologizate sau nu vor mai fi nimic din ce au fost odată.