Dacia câştigă teren în Franţa: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 17% în primul trimestru

Dacia câştigă teren în Franţa: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 17% în primul trimestru

Modelul Sandero a ocupat o cotă de piaţă de 2,7% în Franţa, cu 1.033 de unităţi vândute în primul trimestru, Dacia menţinându-se astfel în top 10 al celor mai bine vândute maşini din această ţară. FOTO: AP

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia au înregistrat o creştere de 20% în luna martie în Franţa, la 11.110 unităţi. Astfel, marca a ajuns să ocupe o cotă de 5,3% din piaţa auto franceză, iar acest avans este de aproape trei ori mai mare decât cel raportat la nivelul întregii pieţe, notează News.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atât în martie, cât şi în primul trimestru, Dacia a înregistrat creşteri uşoare ale cotei de piaţă. La nivelul primului trimestru, înmatriculările de autoturisme Dacia au avut o creştere de 16,8%, la 28.603 unităţi, în timp ce cota de piaţă a ajuns la 5,54%. Acest avans este dublu faţă de ritmul de 8,2% raportat la nivelul pieţei, informează CCFA, asociaţia constructorilor auto francezi.
 
Înmatriculările auto pe piaţa franceză au ajuns la 211.264 autoturisme în martie şi 515.392 în primul trimestru.
 
Modelul Sandero a ocupat o cotă de piaţă de 2,7% în Franţa, cu 1.033 de unităţi vândute în primul trimestru, Dacia menţinându-se astfel în top 10 al celor mai bine vândute maşini din această ţară.
 
În schimb, Duster a coborât de pe locul 10 pe 11, cu 9.890 de maşini, reprezentând o cotă de piaţă de 1,9%.
 
În top 100 se mai afla la sfârşitul lunii martie şi Dacia Lodgy, pe 70, şi Dacia Dokker, pe 82.
 
În 2015, vânzările de autoturisme Dacia noi au coborât cu 5% în Franţa, la 97.441 unităţi. Evoluţia negativă a vânzărilor Dacia pe o piaţă în creştere a dus la scăderea cotei de piaţă a mărcii de la 5,71% în 2014 la 5,08% anul trecut.
 
La nivel mondial, vânzările Dacia au crescut cu 7,7% în 2015, la un nivel record de 550.920 de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, de la 511.379 în urmă cu un an, potrivit datelor publicate, în ianuarie, de grupul francez Renault. Dacia a înregistrat o creştere de 7,8% a vânzărilor de autoturisme, de la 474.623 de unităţi în 2014 la 511.510 unităţi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările