Cum şi-a ascuţit Rusia arma politicii energetice şi ce urmăreşte Gazprom inundând Uniunea Europeană cu gaz ieftin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin şi fostul cancelar german Gerhard Schroeder îl flanchează pe Alexei Miller, şeful Gazprom
Vladimir Putin şi fostul cancelar german Gerhard Schroeder îl flanchează pe Alexei Miller, şeful Gazprom

Uniunea Europeană a lăsat pe planul doi securitatea energetică şi pare că a luat în calcul ce este mai important pe termen scurt: consumatorii din UE să beneficieze de un preţ redus la gazele naturale, indiferent de provenienţa lor. Mai poate, însă, Rusia, să se folosească de gaz ca de o armă politică?

Rusia a exportat o cantitate record de gaze în Uniunea Europeană în anul 2017. Vorbim despre 193.9 miliarde de metri cubi, în creştere cu 8.1% faţă de 2016. Cu doi ani în urmă, UE importa de la ruşi 179.3 miliarde de metri cubi de gaze naturale, în creştere cu 12.5% faţă de 2015.

Văzând aceste cifre, prima întrebare este cum de s-a întâmplat asta în condiţiile în care, la Bruxelles, după anexarea Crimeei, s-a vorbit cu atâta patos despre uniunea energetică şi despre reducerea dependenţei UE faţă de gazul rusesc ca despre două deziderate vitale pentru securitatea blocului european!? A doua întrebare ar fi ce obţine Uniunea Europeană din acest concubinaj din interes cu Rusia, mai ales că Germania a dat undă verde construcţiei gazoductului Nord Stream 2? A treia întrebare este dacă între Bruxelles şi Moscova există o înţelegere tacită sau avem de-a face cu un joc de-a şoarecele şi pisica, unde Comisia Europeană crede că a adus Gazprom acolo unde voia şi, pe moment, din rolul de vânător, poate că a gigantul rus a ajuns vânat?

Cum au ajuns importurile de gaze ruseşti să inunde Uniunea Europeană după ce Rusia a anexat Crimeea

Uniunea Europeană o duce bine. La fiecare trimestru, Eurostat raportează creşteri economice pe bandă rulantă şi, în ciuda unor semne vizibile rămase după criza euro, rănile prin care ţâşneau veştile că moneda euro se va prăbuşi, s-au închis. Rămân câteva semne de întrebare cu privire la activele unor bănci importante cum ar fi cele italiene dar, una peste alta, strict din perspectiva economică, viitorul e mai pozitiv decât era în 2014, să zicem.   

De doi ani de zile nu se mai vorbeşte despre o criză a zonei euro, până şi Grecia pare că a scos puţin capul la suprafaţă, inflaţia a ajuns chiar pe tărâm negativ şi pe fondul prăbuşirii preţurilor la petrol şi gaze, şomajul a început să scadă, băncile au început să fie mai darnice în a acorda credite, BCE a venit cu acel program de relaxare cantitativă care a crescut încrederea în zona euro, motorul economic al Uniunii, iar mediul de afaceri a început să fie din ce în ce mai dinamic.

Economic, în acest context, nu este de mirare de ce a crescut cererea de gaz rusesc. Gazprom a valorificat la maxim scăderea producţiei de gaze naturale din Marea Nordului şi din Olanda, venind cu o politică de preţ foarte avantajoasă. Uniunea Europeană este cea mai apropiată şi cea mai mare piaţă de desfacere pentru gigantul rus iar ţările europene nu au putut să se împotrivească în faţa acestei oferte.

L-a prins în menghină Uniunea Europeană pe gigantul rus?

Anexarea Crimeii a schimbat total regulile jocului de şah dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Pe lângă sancţiunile economice impuse de UE, Comisia Europeană a mai făcut un lucru. În 2015, angajaţii DG Competition au luat la control birourile din UE ale celor de la Gazprom iar Comisia Europeană a deschis o procedură anti-trust împotriva ruşilor.

Cele două părţi au ajuns la un compromis abia în urmă cu un an. Sub spectrul aplicării unei sanţiuni de 10% din cifra de afaceri, adică 8 miliarde de euro, Comisia Europeană i-a cerut Gazpromului câteva lucruri: să nu mai impună restricţii teritoriale şi să îngreuneze tranzitul de gaze naturale către Statele Baltice, Bulgaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia - adică spre ţările care au ieşit cel mai prost la testele de stres efectuate în 2014 şi care arătau unde este securitatea energetică a UE vulnerabilă - şi să elimine practicile incorecte de stabilire a preţurilor pentru Ţările Baltice, Bulgaria şi Polonia.

În această situaţie, Gazprom a fost de-acord cu următoarele chestiuni:

  • va înlătura toate barierele contractuale în calea fluxului de gaze în Estul şi Centrul Europei şi va elimina restricţiile la export şi clauzele de destinaţie şi va facilita acordurile de interconectare dintre Bulgaria şi Grecia
  • Va introduce în clauzele cu clienţii din Ţările Baltice, Bulgaria şi Polonia etaloane competitive de stabilire a preţurilor, inclusiv pe cele din huburile energetice din pieţele vest-europene
  • Le va oferi clienţilor un drept contractual explicit ca să declanşeze revizuirea preţurilor atunci când ele nu mai sunt competitive
  • Să nu izoleze Bulgaria după anularea proiectului South Stream

Uniunea Europeană avea două probleme cu gazul rusesc. Unu: era folosit de Kremlin ca o armă politică prin care putea să schimbe guverne la orice moment din zi. Doi: politica de preţ era netransparentă şi în detrimentul consumatorilor europeni.

Dacă economic UE stă bine, construcţia politică este extrem de fragmentată. Criza refugiaţilor, discursul lipsit de consistenţă al partidelor populiste dar cu priză la electorat şi mişcările centrifuge din interiorul blocului european au eliminat un consens politic unanim.

Bruxelles a luat act că nu va reuşi să obţină un rezultat mai mare decât sancţiunile impuse deja Rusiei aşa că a trecut la planul doi. Iar Comisia pare că se va alege cu o victorie pe un alt front, oprind Gazpromul să se mai folosească de abuzul de putere şi de poziţia sa monopolistă în Europa de Est. În plus, i-a impus Gazpromului să respecte legislaţia europeană din domeniu dacă vrea să construiască Nord Stream 2, să nu deţină monopolul asupra gazoductului şi să-i lase şi pe alţi distribuitori să îl folosească.

Cu alte cuvinte, dacă politic nu a reuşit să domine Gazpromul, UE a încercat să controleze politica de preţ a gigantului rus, ştiind că fără un acces confortabil la piaţa europeană şi cu un munte de datorii din ce în ce mai mare, companiei controlată de la Kremlin îi va fi greu să reziste pe aceeaşi poziţie de forţă.

Jocul cameleonic făcut de Gazprom

Gazprom a avut multe de îndurat. Sancţiunile economice i-au anulat o groază de proiecte energetice şi i-au impus bariere în achiziţia de noi tehnologii. Au urmat apoi doi ani şi jumătate în care cotaţia petrolului a ajuns la minim istoric, aşa că gigantul rus a acumulat datorii peste datorii. Pe acest fond, Comisia Europeană a demarat construcţia mai multor proiecte energetice care să alimenteze UE şi care vor muşca din cota de piaţă a Gazpromului începând cu anul 2019. Aşa, Comisia şi-a creat argumente comerciale pentru a negocia preţuri mai bune pentru consumatori. Nici Gazprom nu prea a avut de ales iar o interconectare şi mai puternică cu polii de putere ai Uniunii prin construcţia gazoductului Nord Stream 2 a părut că vine de la sine.

Gazprom a învăţat lecţia servită de la Bruxelles şi a ştiut să interpreteze într-o anumită cheie discursul Comisiei legat de decarbonizare şi de înlocuirea industriei bazată pe cărbune cu una bazată pe electricitate şi energie verde. Aşa că a devenit un promoter serios al acestei idei şi s-a aliat eforturilor Uniunii Europene în acest sens. De ce să nu fie gazul combustibilul următorilor decenii? Şi cine are cele mai mari rezerve de gaze naturale?

A vrut Uniunea Europeană să se alimenteze şi cu LNG, pentru a diversifica resursele de gaz? A vrut! Iar Rusia şi-a dat seama că poate să le facă o concurenţă puternică firmelor americane extrăgând gaz din proiectul Yamal, situat în zona arctică şi care valorează 23 de miliarde de euro!

A fost acuzat Gazprom că practică un sistem închis şi netransparent de stabilire al preţurilor? Nicio problemă!, Ruşii par să fie de-acord să joace după regulile europenilor. Aşa că nu vor avea o problemă să împartă Nord Stream 2 cu absolut oricine, mai ales că nici Nord Stream 1 nu este folosit la capacitate maximă. Dar scapă de tributul plătit ucrainenilor.

Vrea Uniunea Europeană să stabilească preţurile în huburi energetice, în raport de cerere şi ofertă şi nu în funcţie de cotaţia petrolului? Nicio problemă, până la urmă, nici ruşilor nu le strică să aibă la îndemână încă un etalon.  

Ucraina va ajunge problema Europei

Atunci când proiectul South Stream a fost oprit de Comisia Europeană, argumentul juridic adus a fost acela că cei de la Gazprom nu pot fi singurii operatori ai gazoductului odată ce intră în spaţiul UE şi că trebuie să se supună Directivei 2009/73/EC care reglementează cadrul normativ pentru piaţa internă de gaze naturale.

Rusia s-a repliat, iar Nord Stream 2 pare să respecte, însă, acest pachet de norme. Numai acceptul Danemarcei mai stă în calea construcţiei acestui gazoduct. Odată pus în funcţiune, Ucraina va fi efectiv scoasă din joc pentru că nu ar mai exista nicio raţiune serioasă pentru ruşi ca să mai transporte gaz spre pieţele din vestul Europei pe-acolo. Iar statele din Est se vor reorienta şi vor trebui să se alimenteze cu gaz rusesc de la statele din Vest. 

La prima socoteală, tarifele percepute de ucraineni pentru tranzitul de gaze sunt mai mari decât cele pentru gazele naturale din Nord Stream 2 iar politica de preţ practicată de ucraineni nu e nici ea foarte predictibilă şi transparentă. În plus, sistemul de tranzit de gaze este integrat în Naftogaz. Dacă Ucraina s-ar inspira din legislaţia UE şi ar separa cele două entităţi şi ar depolitiza arbitrul pieţei de gaze interne poate că ar avea de câştigat şi ar avea câteva argumente ca să amâne construcţia Nord Stream 2. Dar aşa ceva nu s-a întâmplat în Ucraina.

Faptul că Kievul se va trezi fără bani din taxele de tranzit va atrage după sine o problemă importantă la porţile Europei. Degeaba va găsi UE resurse şi va construi interconectoare cu Ucraina pentru a o alimenta cu gaz, are şi Kievul propriile resurse. Din start vecinii noştri se vor trezi, însă, fără vreo câteva miliarde de euro care erau împărţiţi între stat şi oligarhi, ceea ce este o chestiune delicată.

UE a gândit, însă, pragmatic şi a înţeles că Rusia nu mai are nevoie să se joace cu debitul la gaze, iar obiectivul ei este altul: vrea să facă bani! Iar Kremlin are nevoie de puşculiţa Gazprom să performeze, aşa că piaţa europeană este vitală. Consumatorii europeni, atunci când aprind aragazul, nu văd eticheta de provenienţă a gazului, aşa că prea puţin le pasă de discuţiile sterile purtate prin cancelariile europene. EI văd doar factura, dacă este mai mare sau mai mică!

Pe de altă parte, nemaifiind condiţionaţi să livreze gaze naturale Uniunii Europene prin Ucraina, ce i-ar împiedica pe ruşi să reia ostilităţile din Donbas? Ar trebui să fie cineva îngrijorat? Da, în primul rând România şi Polonia, dacă nu chiar şi Ungaria şi Slovacia, care astăzi sunt mai degrabă prietenii Moscovei decât ai Bruxelles-ului. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite