Cum exploatează pragmaticul Putin marea ipocrizie a Apusului

Uniunea Europeană sancţionează oligarhii de la Moscova pentru anexarea Crimeei şi militează pentru reducerea dependenţei de gazul rusesc. Acestea sunt mostre de politică. Gazprom se aliază cu OMV proprietarul Petrom, într-un proiect de transport al gazelor şi ar negocia achiziţia a 25% din compania austriacă. Acestea sunt mostre de realpolitik.

Probabil că de la începutul  anului, preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut puţine momente în care s-a simţimit mai relaxat decât marţi, 24 iunie, când a venit la Viena pentru a gira acordul dintre Gazprom şi OMV pentru construirea braţului austriac al South Stream, conductă de gaze ce urmează să lege Rusia de Europa de Vest, evitând Ucraina. Când preşedintele Camerei de Comerţ a Austriei i-a spus lui Putin că şi Austria deţinea o parte din Ucraina, în 1914, înainte de Primul Război Mondial, liderul rus a răspuns cu două întrebări menite să stârnească amuzamentul elitei financiare vieneze.  ”Ce vrea să însemne asta? Ce ne propuneţi?”, a glumit Putin. Context: autorităţile ucrainiene estimau, la jumătatea lui iunie, că în provinciile din estul ţării au murit 270 de oameni de la începutul conflictelor cu insurgenţii proruşi.

Nu e deloc exclus ca în subconştientul liderului de la Kremlin să fi rămas foarte bine întipărit faptul că prin răbdare, gândire pe termen lung şi pragmatism, Rusia a câştigat marile conflicte militare, inclusiv cel de-al Doilea Război Mondial, împotriva Germaniei naziste, condusă în acea perioadă de un lider născut în Austria. .

Şi mai mult gaz rusesc

Războaiele gazului – cel din această vară este al treilea din ultimul deceniu – prin care Rusia întrerupe conducta din Ucraina pe motiv de neachitare a facturilor au pus în pericol inclusiv necesarul de energie al Europei.  De aceea, Comisia Europeană a stabilit ca strategie generală scăderea depedenţei faţă de gazul rusesc (acoperă 30% din consumul european), prin surse şi resurse alternative.

Direcţiile strategice generale sunt una, iar interesele concrete ale companiilor ruseşti şi ale celor europene, cu totul altceva. ”Europa are nevoie de gazul rusesc. Europa va avea nevoie de mai mult gaz rusesc în viitor pentru că producţia de gaz europeană se află în scădere... Cred că Uniunea Europeană înţelege asta”, este declaraţia lui Gerhard Roiss, CEO-ul OMV, la conferinţa de presă care a urmat semnării acordului dintre Gazprom şi OMV.

De partea cealaltă, două treimi din veniturile Gazprom provin din exporturile de gaz către Uniunea Europeană, iar menţinerea conflictului din Ucraina (75-80% din gazul către Europa tranzitează această ţară) riscă să îi afecteze afacerile. În aceeaşi logică, Produsul Intern Brut al Rusiei e generat în proproţie de peste 50% din exporturile de energie.

Gazprom, Lukoil, România

În realitate, sfârşitul dependenţei energetice faţă de Rusia, prin valorificarea resurselor neconvenţionale (gaze  de şist) este, deocamdată, wishful thinink din raţiuni care ţin de dificultăţi de reglementare şi nivelul ridicat al investiţiilor de explorare şi exploatare.  Această logică e valabilă şi pentru România. ”Nu putem vorbi de lipsă de dependenţă faţă de Rusia, în condiţiile în care importăm din această ţară 32% din ncesarul de gaze, 34% din cel de petrol, 65% din cel de păcură şi 27% din cel de cărbune”, spune Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor.

Şi când vine vorba de exploatarea de noi resurse convenţiionale, intră în joc tot companii din Rusia. Lukoil, cel mai mare grup privat de petrol şi gaze rus, a anunţat că va începe în august exploatarea de zăcăminte noi de hidrocarburi în sectorul românesc al Mării Negre,  în cadrul unui consorţiu din care mai fac parte Romgaz şi Vanco International.  Derularea proiectului nu a fost lipsită de suişuri şi coborâşuri în condiţiile în care mass media a semnalat dispute între deţinătorii  proiectului şi guvernul român privind nerespectarea planului de investiţii în explorare.

Gazprom, prin subsidiara sârbă NIS, a început anul trecut lucrări de explorare a gazelor într-un perimetru din judeţul Bihor, un proiect cu costuri de 60 de milioane de euro. De asemenea, Gazprom deţine licenţe pentru explorarea a şase perimetre petrolifere din România, împreună cu parteneri canadieni, irlandezi şi britanici.

Dacă discuţiile prin care, potrivit unor informaţii citate de Reuters însă negate de Gazprom, grupul rus negociază achiziţia a 24,9% din OMV de la un fond de investiţii din Abu Dhabi vor avea o finalitate, atunci gigantul rus va avea o pârghie indirectă de control şi în Petrom, cea mai mare companie de petrol din România. OMV a cumpărat la jumătatea anilor 2000 pachetul majoritar al Petrom.

Nu Crimeea, ci marea

Tot în termeni pragmatici, anexarea Crimeei din 18 martie 2014 are legătură tot cu resursele de energie.  Potrivit The New York Times, Rusia a dobândit prin această anexare un teritoriu submarin (în Marea Neagră) bogat în hidrocarburi a căror exploatare ar putea aduce venituri de câteva mii de miliarde de dolari. Prin privarea de potenţialul acestor resurse, misiunea Ucrainei de a reduce dependenţa faţă de gazul rusesc – principala armă a Moscovei de a menţine această ţară în propria orbită – devine tot mai grea.

Acum doi ani, Ucraina anunţase un acord prin care un consorţiu, condus de americanii de la Exxon, urma să extragă gaze şi petrol din acest platou marin. Atunci, Lukoil a pierdut proiectul în faţa gigantului petrolier american. Acum, Lukoil e nevoit să-şi regândească planul de investiţii pe fondul ostilităţii pieţeleor financiare de a-i acorda împrumuturi, generată de sancţiunile UE. De altfel, teritoriul submarin este locul în care România se învecinează, din martie, cu Federaţia Rusă.  

Anexarea Crimeei are un punct comun şi cu evenimentul de marţi de la Viena în cadrul căruia Putin a glumit cu cinism. Costurile de construcţie ale conductei South Stream care leagă Rusia de Vestul Europei prin Marea Neagră, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovenia ar urma să scadă considerabil dacă aceasta va tranzita platoul marin al Crimeei. Investiţiile în South Stream sunt estimate la 40 de miliarde de euro.

Austriecii şi englezii vorbesc aceeaşi limbă  

O teorie a conspiraţiei spune că atât South Stream, cât şi Nord Stream (între Rusia şi Germania, prin Marea Baltică) au fost gândite de la bun început pentru a nu pune în pericol contractele de energie cu Vestul Europei , în eventualitatea unor conflicte cu state, precum Ucraina, ţinute sub control prin pârghia gazelor naturale. Bazele Nord Stream au fost puse încă de la sfârşitul anilor ’90.

Potrivit unei alte teorii a conspiraţiei, încercarea recentă de compromitere a doi înalţi demnitari din Polonia (pivotul central al NATO în Europa) e o manevră de destabilizare a statelor europene, purtând semnătura Moscovei. Dincolo de presupuse jocuri subversive, există însă şi avertismente concrete ale unor politicieni europeni care au atras atenţia că Putin va exploata interesele unor state precum Austria (al cărei preşedinte pune la îndoială eficienţa sancţiunilor asupra Rusiei) sau Marea Britanie. The Moscow Times a anunţat, vineri, 27 iunie, semnarea unui nou acord pe cinci ani, în valoare de 1,5 miliarde de dolari, între British Petroleum şi Rosneft, un gigant de stat din Rusia, condus de Igor Sechin, un apropiat al lui Vladimir Putin. ”Evident (...) Putin vrea să dezbine Uniunea Europeană. Nimic nou. Asta încearcă să facă ruşii de fiecare dată când sunt încolţiţi”, a declarat Carl Bildt, ministrul de Externe al Suediei  pentru un post de televiziune.   

Evident, spectacolul mişcărilor surpriză va continua, pentru că Republica Moldova, Ucraina şi Georgia tocmai au semnat acordul de cooperare politică şi liber-schimb cu Uninunea Europeană. Un prim act al spectacolului viitor: vineri, chiar în ziua semnării acordului, Moscova a suspendat transporturile aeriene spre Chişinău.