Culmea crizei: agenţiile de rating se retrogradează între ele. Moody’s a coborât cu două trepte ratingul S&P

0
Publicat:
Ultima actualizare:

McGraw-Hill, proprietarul celei mai mari companii de rating- Standard& Poor`s, a fost retrogradat de rivalul său cel mai mare, Moody`s Investor, cu două trepte (la Baa2, de la A3) după ce Departamentul de Justiţie al SUA a intentat un proces prin care solicită cinci miliarde de doari daune companiei McGraw-Hill.

Reprezentanţii Moody's nu au vrut să facă niciun comentariu pe această temă. „Este ca şi cum agenţiile de rating s-ar mânca reciproc. Ceea ce este pus sub semnul întrebării acum este chiar motivul existenţei acestor agenţii”, a comentat Ayako Sera, strateg de piaţă la Sumitomo Mitsui Trust Bank Ltd, potrivit „BusinessWeek“, citat de hotnews.ro. 

Agenţiile de rating sunt printre principalii vinovaţi ai crizei financiare declanşate în 2007. Aceste agenţii acordau ratinguri „AAA” unor produse toxice pe care le vindeau investitorilor ca fiind cu randament ridicat. Sunt cunoscute şi erorile uriaşe pe care le-au făcut aceste agenţii de rating de-a lungul timpului. De exemplu, S&P a notificat Casa Albă că va reduce ratingul şi a trimis şi ciorna cu calcule din care reieşea ca fiind naturală decizia. Casa Albă a trimis înapoi ciornele, cu menţiunea că agenţia s-a încurcat în calcule cu aproximativ două trilioane de dolari la cheltuielile pe următorii doi ani. Agenţia a revenit cu rectificarea de calcul, admiţând eroarea, dar a menţinut decizia de retrogradare. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite