Croaţia va concesiona autostrăzile, după ce Comisia Europeană i-a interzis să mai garanteze creditele pentru compania de stat care le gestiona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Croaţia se pregăteşte să concesioneze reţeaua de autostrăzii a ţării pentru 50 de ani deoarece HAC, compania de stat care le gestionează acum este înglodată în datorii, iar Comisia Europeană a interzis Guvernului de la Zagreb să mai garanteze credite pentru aceasta.

Preţul estimat pentru concesionarea reţelei de 1.017 kilometri de autostrăzi timp de 30-50 de ani este estimat la 2,5-3,0 miliarde de euro.

Autorităţile vor finaliza documentaţia în luna septembrie, când va stabili şi suma pe care o doreşte de la grupurile ce vor concediona reţeaua de autostrăzi.

De la începutul anilor 2000 şi până în prezent, HAC a investit 5,8 miliarde de euro în reţeaua de autostrăzi din Croaţia. Între anii 2001 şi 2012 în Croaţia au fost construiţi 686 de kilometri de autostradă, cea mai importantă fiind autostrada dintre Zagreb şi Dubrovnik via Split, care este crucială pentru sectorul turistic. 

În schimb, există temeri că taxele pe autostrăzi vor creşte dacă o companie privată se va ocupa de concesionarea lor. În prezent taxa pentru un drum dus-întors între Zagreb şi Split costă 46 de euro, în timp ce vecinii din Slovenia plătesc 15 euro pentru utilizarea autostrăzilor sale timp de o săptămână. Suprafaţa Sloveniei este, însă, mult mai mică.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite