Crimeea a naţionalizat fabricile de pâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul din Crimeea, regiune anexată ilegal de către Rusia în acest an, a naţionalizat cea mai mare companie de panificaţie, Krymkhleb, acuzând proprietarii acesteia de spălare de bani şi de sprijinirea operaţiunilor militare ale guvernului de la Kiev în estul Ucrainei, scrie The Moscow Times.

Krymkhleb produce 36% din produsele de panificaţie din Crimeea, dar autorităţile au naţionalizat-o după ce au considerat-o un monopol, sub pretextul asigurării securităţăţii alimentare a provinciei.

În luna mai, autorităţile din Crimeea au introdus restricţii la exporturile de mâncare pentru a preveni penuria de alimente, după ce oamenii de afaceri din Rusia au început să cumpere produsele locale şi le vindeau în Federaţia Rusă.

Mâncarea era mai ieftină cu 30-40% în Crimeea faţă de restul Rusiei în acel moment.

Oficialii locali au acuzat patronii Krymkhleb de risipă prin neglijarea reparaţiilor la propriile fabrici şi de livrarea grânelor către rezerva strategică a Kievului, potrivit Interfax.

„Investigatorii anti-corupţie“ ai Crimeei au acuzat recent patronii Krymkhleb de ajutarea Ucrainei în luptele contra separatiştilor din zona Donbass.

Luni, Vitaly Polishchuk – ministrul Agriculturii din Crimeea – a afirmat că „situaţia (Krymkhleb – n.r.) creează tensiune socială şi ameninţă securitatea alimentară în regiune“, adăugând că societatea mai are suficient grâu şi făină doar pentru 10-12 zile de operare.

Legislativul din Crimeea a modificat în august legea confiscării pentru a permite Guvernului să preia proprietatea unor anumite active „sociale, culturale sau de valoare istorică“, pavând calea pentru naţionalizarea altor resurse.

Bugetul Crimeei este dependent de subvenţiile din Rusia, primind circa 75% din finanţare de la Moscova. Miercuri, Parlamentul de la Simferopol a votat bugetul pe 2015, care solicită expres ca societăţile de stat să contribuie cu 50% din profiturile lor la stat.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite