Consecinţele negative ale Brexitului: Fructele şi legumele din Anglia putrezesc pe câmp, pentru că nu are cine să le culeagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: local.gov.uk
FOTO: local.gov.uk

Fructele şi legumele sunt lăsate să putrezească în Anglia, pe măsură ce Brexitul îi descurajează pe străini să vină să facă munci sezoniere. Restricţiile privind libertatea de mişcare au un impact „devastator” spun fermierii, potrivit Euronews.

Potrivit sursei citate, Brexitul - al cărui efect s-a declanşat la începutul anului – a făcut ca angajarea de migranţi din Europa de Est să fie acum mult mai dificilă.

Reprezentanţii Barfoots of Botley, o companie agricolă cu sediul pe coasta de sud a Angliei, spun că circa 750.000 de dovlecei sunt lăsaţi să putrezească, pentru că nu are cine să-i recolteze. Ei adaugă că, dacă situaţia rămâne neschimbată, vor fi obligaţi să ia decizii dificile.

Restricţionarea liberei circulaţii a avut un impact „devastator", spune directorul general al companiei, Julian Marks.

„Dar nu se întâmplă doar în agricultură şi horticultură, se întâmplă în aproape toate sectorele în care oamenii din străinătate lucrau de ani de zile şi acum pleacă acasă”, adaugă el.

Marks a spus că o consecinţă a lipsei de mână de lucru este aceea că firma are dificultăţi în a îndeplini cerinţele supermarketurilor. Fie rafturile vor rămâne goale, fie lanţurile de magazine vor apela la importuri din UE pentru aprovizionare.

El adaugă că este „tragic” şi „demoralizant” să vadă cum se irosesc atât de multe legume şi că situaţia este mai gravă decât se aştepta.

Mark Knight, manager tehnic la Tangmere Airfield Nurseries, una din cele mai mari ferme din Marea Britanie, spune că a fost luat prin surprindere de numărul mare de migranţi care nu au mai venit să lucreze în UK. Directorul general al fermei, Gerrard Vonk, spune că s-a bazat pe culegătorii sezonieri din Europa de Est timp de 33 de ani.

Dar de la Brexit, există „mai multe bariere, mai multă birocraţie şi mult mai multe dificultăţi pentru a veni efectiv şi a lucra aici”.

Vonk a spus că are cu 72 de lucrători mai puţini decât anul trecut şi, ca o consecinţă a lipsei de mână de lucru, culturile sunt lăsate să se coacă în exces, în loc să fie recoltate.

Atât Knight, cât şi Vonk cred că principala cauză pentru acest lucru este Brexitul şi nu restricţiile de călătorie legate de COVID. Ei spun că europenii nu se mai simt acasă în Marea Britanie şi îndeamnă guvernul să lanseze o campanie de comunicare pentru a-i invita să se întoarcă. Guvernul lui Boris Johnson a lansat o acţiune de PR - dar asta a fost anul trecut şi avea ca scop să-i convingă pe britanici să ajute la recoltarea culturilor.

Numită „Pick for Britain” (Culege pentru Marea Britanie) campania a avut ca scop încurajarea celor rămaşi şomeri în pandemie să umple golul lăsat de lucrătorii străini.

Dar o agenţie de plasare a forţei de mună, Pro-Force, a spus că din cei 450 de muncitori agricoli din Marea Britanie pe care i-a plasat în cadrul acestui program, doar 4% au rămas până la sfârşitul sezonului.

„Reacţia din partea cetăţenilor britanici plasati de Pro-Force a fost că mulţi dintre ei doreau să-şi aducă aportul într-un moment de criză naţională, dar nu considerau că o opţiune viabilă pe termen lung pentru a furniza forţa de muncă de care are nevoie agricultura”, spune James Mallick de la Pro-Force.

Euronews a contactat guvernul britanic pentru a comenta declaraţiile din acest articol, dar nu a primit un răspuns până la data publicării.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite