Concedieri masive la una dintre cele mai mari companii din lume. 10.000 de oameni rămân fără loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
British Petroleum

Concedieri masive vor avea loc până la sfârşitul anului la una dintre cele mai mari companii din lume, 10.000 de angajaţi dintre cei peste 70.000 urmând să fie daţi afară, transmite Reuters, citată de news.ro.

Producătorul britanic de petrol BP îşi va reduce forţa de muncă cu 15%, ca reacţie la criza coronavirusului şi în cadrul unui plan al directorului general Bernard Looney de pregătire a grupului pentru trecerea de la petrol şi gaze la energia regenerabilă, transmite Reuters.

Looney a informat angajaţii despre restructurare în timpul unei conferinţe online, la nivel global.

”Vom începe un proces prin care aproape 10.000 de angajaţi vor pleca din BP, majoritatea până la sfârşitul acestui an”, a afirmat Looney într-un comunicat.

Majoritatea posturilor desfiinţate vor fi la nivel de conducere şi nu operaţionale, potrivit companiei.

Aproximativ o cincime dintre posturile desfiinţate vor avea loc în Marea Britanie, unde BP are 15.000 de angajaţi, a declarat un purtător de cuvânt.

Ca toate marile companii din sectorul energiei, BP şi-a redus planurile de cheltuieli, după scăderea fără precedent a preţurilor petrolului, pe fondul crizei coronavirusului.

BP a anunţat o reducere de 25% a cheltuielilor în acest an, la 12 miliarde de dolari, şi că va identifica economii de 2,5 miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2021, prin digitalizarea şi integrarea afacerilor.

Looney a anunţat luni că BP va avea probabil nevoie să reducă şi mai mult costurile.

BP nu va mai mări salariile angajaţilor cu funcţii de conducere până în martie 2021, iar plata bonusurilor în acest an va fi improbabilă.

Reducerea numărului de locuri de muncă face parte şi din planul directorului general  de a pregăti grupul pentru trecerea la o energie produsă cu un nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon, au declarat surse apropiate situaţiei.

Chevron, al doilea mare producător de petrol din Statele Unite, a anunţat luna trecută că îşi va reduce forţa de muncă globală cu 10%-15%, în cadrul măsurilor de restructurare în curs.

Royal Dutch Shell a iniţial la rândul său un program de plecări voluntare ale angajaţilor.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite