Comisia Europeană vrea să oblige producătorii auto să reducă emisiile de CO2 cu 30% până în 2030

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sediu comisia europeana

Comisia propune noi obiective pentru emisiile medii globale ale CO2 ale autoturismelor noi şi autoutilitare noi pentru flota UE, pentru a contribui la accelerarea tranziţiei către vehicule cu emisii reduse şi zero. Până în 2030, emisiile vor trebui micşorate cu 30%, comparativ cu anul 2021, încurajându-se tramziţia de la vehiculele cu motor cu combustie convenţională la cele curate.

Potrivit Comisiei Europene, obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 pe care le-a propus miercuri se bazează pe o analiză solidă şi o implicare largă a părţilor interesate, de la ONG-uri la industrie. Atât pentru autoturismele noi, cât şi pentru autoutilitare, emisiile medii de CO2 vor trebui să fie cu 30% mai mici în 2030, comparativ cu anul 2021.

"Setul de propuneri de astăzi stabileşte condiţiile pentru producătorii europeni de a conduce tranziţia energetică la nivel mondial, le va atrage să construiască cele mai bune, mai curate şi mai competitive automobile, recâştigând astfel încrederea consumatorilor", a declarat Maroš Šefčovič, vicepreşedintele responsabil pentru Uniunea Energiei.

Pachetul de mobilitate curată include noile standarde de CO2 pentru a ajuta producătorii să adopte inovaţia şi să furnizeze pe piaţă vehicule cu emisii reduse. Propunerea include, de asemenea, obiective atât pentru perioada 2025, cât şi pentru anul 2030. Obiectivul intermediar pentru anul 2025 garantează investiţiile care au fost deja demarate, iar cele pentru 2030 oferă stabilitate şi direcţie pe termen lung pentru a menţine aceste investiţii. Aceste obiective ajută la împingerea tranziţiei de la vehiculele cu motor cu combustie convenţională la cele curate.

CE propune autorităţilor să cumpere maşini curate 

Comisia arată că  Directiva privind vehiculele curate pentru promovarea soluţiilor de mobilitate curată în cadrul licitaţiilor pentru achiziţiile publice oferă un impuls solid pentru cererea şi pentru implementarea ulterioară a soluţiilor de mobilitate curată.

Se va propune şi un plan de acţiune şi soluţii de investiţii pentru implementarea infrastructurilor de combustibili alternativi transeuropene. „Scopul este de a spori nivelul de ambiţie al planurilor naţionale, de a creşte investiţiile şi de a îmbunătăţi acceptarea de către consumatori”, susţine CE.

Utilizare combinată a trenurilor şi camioanelor pentru transportul mărfurilor

Pe de altă parte, va fi revizuită Directiva privind transportul combinat, care promovează utilizarea combinată a diferitelor moduri de transport de marfă (de exemplu, camioanele şi trenurile), va facilita companiile să solicite stimulente şi, prin urmare, să stimuleze utilizarea combinată a camioanelor şi a trenurilor, a barjelor sau a navelor pentru transportul mărfurilor.

În pachetul de măsuri intră şi Directiva privind serviciile de călători, pentru a stimula dezvoltarea conexiunilor pe distanţe lungi în întreaga Europă şi pentru a oferi opţiuni alternative pentru utilizarea autoturismelor particulare, va contribui la reducerea în continuare a emisiilor generate de transporturi şi a congestionării rutiere. Aceasta va oferi opţiuni de mobilitate suplimentare, mai bune şi mai accesibile, în special pentru persoanele cu venituri reduse.

“Iniţiativa privind bateriile are o importanţă strategică pentru politica industrială integrată a UE, astfel încât vehiculele şi alte soluţii de mobilitate ale viitorului şi componentele lor vor fi inventate şi produse în UE”, se arată în informarea Comisiei.

  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite