Comisia Europeană a aprobat planul de ajutor al Spaniei pentru compensarea companiilor cu consum intensiv de energie. De ce fonduri vor beneficia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

Comisia Europeană a aprobat, miercuri, planul de ajutor de stat al Spaniei, în valoare de 2,9 miliarde euro, pentru compensarea companiilor cu consum intensiv de energie, în contextul escaladării preţurilor, plan ce vizează industrii precum cele de aluminiu şi oţel, hârtie, piele sau fibră de sticlă, relatează agenţia EFE.

„Acest regim de ajutoare de 2,9 miliarde euro permite Spaniei să reducă riscul ca industriile cu un nivel ridicat de consum energetic să îşi mute producţia în locuri cu obiective climatice mai puţin ambiţioase decât cele din UE", a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene responsabilă de Concurenţă, Margrethe Vestager, informează Agerpres.

Oficialul european a adăugat că acest sistem va „promova" o decarbonizare rentabilă a economiei, în linie cu obiectivele Pactului Verde "şi care să protejeze concurenţa pe piaţa unică".

Măsurile propuse de Spania, şi aprobate acum de Executivul comunitar, acoperă „o parte din preţurile la electricitate derivate din impactul preţurilor carbonului în costurile de generare a electricităţii (numite „costuri de emisii indirecte") asumate pentru perioada 2021 - 2030", a precizat Comisia.

Regimul de ajutoare are ca scop să reducă riscul de „a fugi de carbon", adică delocalizarea producţiei în ţări din afara UE cu politici medioambientale mai puţin stricte, a semnalat Executivul comunitar, adăugând că „ajutorul acordat se limitează la minimumul necesar şi nu va avea efecte negative nejustificate asupra concurenţei şi nici asupra comerţului din UE".

În afara sectoarelor menţionate, ajutorul se adresează şi unor sectoare precum cel al plumbului, zincului, staniului, rafinării petrolului sau producţiei de metale neferoase, printre altele.

„Aceste sectoare se confruntă cu importante costuri cu electricitatea şi sunt, în mod special, expuse concurenţei internaţionale", a subliniat Comisia.

Ajutorul se va acorda companiilor eligibile prin compensarea parţială a costurilor cu emisiile indirecte suportate în anul anterior, în cadrul sistemului de comerţ european de emisii ETS, la care se va adăuga o plată finală, ce va fi făcută în 2031.

Valoarea maximă a ajutorului va fi, în general, egală cu 75% din costurile emisiilor indirecte suportate, însă în unele cazuri ar putea fi mai ridicată.

Companiile care vor vrea să opteze pentru compensare vor trebui să urmeze anumite recomandări de audit energetic.

În plus, vor trebui să acopere cel puţin 30% din consumul de electricitate din surse fără emisii de carbon, sau să investească cel puţin 50% din valoarea ajutorului în proiecte care să ducă la "reduceri substanţiale" ale emisiilor. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite