Comisia Europeană acceptă ajutoarele Marii Britanii pentru centrala de la Hinkley Point. Nuclearelectrica are cale liberă la „contractele pentru diferenţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construcţia reactoarelor de la Cernavodă costă 6,5 miliarde de euro   FOTO Adevărul
Construcţia reactoarelor de la Cernavodă costă 6,5 miliarde de euro   FOTO Adevărul

Comisia Europeană a anunţat că subvenţiile pe care Marea Britanie are de gând să le ofere investitorilor pentru centrala nucleară de la Hinkley Point sunt compatibile cu legislaţia comunitară.

Faţă de propunerile originale, însă, Marea Britanie a fost de acord să modifice în mod semnificativ termenii finanţării proiectului. „Drept rezultat, ajutorul de stat furnizat va rămâne proporţional cu obiectivul asumat, evitând orice distorsiune nedorită a competiţiei în Piaţa Unică. Modificările vor reduce, de asemenea, contribuţia financiară a cetăţenilor britanici“, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Potrivit tratatelor europene, statele membre sunt libere să îşi determine propriul mix energetic. Marea Britanie a decis să promoveze energia nucleară, acest lucru fiind în competenţele naţionale. Totuşi, când banii publici sunt cheltuiţi pentru a sprijini companii, Comisia are datoria de a verifica dacă acest lucru este în linie cu regulile privind ajutorul de stat. 

„Contractele pentru diferenţă“ sunt conforme cu normele europene

Britanicii vor să introducă „contractele pentru diferenţă“, urmărind ca operatorul centralei nucleare de la Hinkley Point să aibă venituri stabile pentru următorii 35 de ani. Mai exact, statul garantează un preţ-ţintă pentru energia electrică vândută, iar dacă energia vândută pe bursă va fi mai ieftină, atunci statul va livra diferenţa de bani. În cazul în care un MWh de energie se vinde la un preţ peste cel garantat, atunci compania returnează statului diferenţa în plus.

De asemenea, compania va primi garanţii de stat pentru împrumuturile pe care aceasta le va face pentru construcţia centralei nucleare.

În timpul investigaţiei, autorităţile britanice au demonstrat că sprijinul va echilibra un eşec de piaţă: mai exact, compania nu ar fi în stare să obţină finanţarea necesară din cauza mărimii costurilor. Acest mecanism privind „contractele pentru diferenţă“ va fi utilizat pe toată durata de viaţă a reactoarelor, de 60 de ani, nu doar 35 de ani, cât se prevedea iniţial, la cererea Comisiei Europene.

Centrala de la Hinkley point necesită contractarea unor credite de circa 17 miliarde de lire sterline, adică 21,6 miliarde de euro. Capitalul total va fi de 43 de miliarde de euro, iar costurile de construcţie sunt estimate la 31,2 miliarde de dolari. Reactoarele vor intra în funcţiune din 2023 şi vor avea o capacitate de 3.300 MW, echivalent a 7% din producţia Marii Britanii. Aceasta are nevoie de contrucţia a 60.000 MW instalaţi în capacităţi de generare între anii 2021 şi 2030, din cauza închiderii unor centrale nucleare existente şi a unor termocentrale.

Reactoarele vor folosi tehnologia EPR, care nu este folosită nicăieri în lume în acest moment.

Nuclearelectrica, proiect de 6,5 miliarde de euro cu chinezii

Compania română de stat Nuclearelectrica aşteaptă e mult timp o decizie în acest caz, deoarece contractele pentru diferenţă ar putea fi folosite pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. În acest moment, grupul China General Nuclear Power Corp au fost deja selectaţi pentru realizarea proiectului, procedura de selecţie derulându-se în continuare până la finele lunii noiembrie.

Cele două noi reactoare de la Cernavodă vor folosi tehnologia CANDU, iar construcţia lor necesită fonduri de 6,5 miliarde de euro. În acest moment, statul român deţine, prin Nuclearelectrica 100% din proiect, dar la final compania chineză va deţine minim 51%.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite