Combustibilul viitorului: cercetătorii au transformat dioxidul de carbon din aer în metanol, o alternativă la benzină şi motorină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Sud din California au reuşit să demonstreze pentru prima dată în istorie că dioxidul de carbon capturat din atmosferă poate fi convertit în metanol. Beneficiile sunt duble: procesul elimină dioxidul de carbon din atmosferă şi îl transformă într-un combustibil alternativ la carburanţii actuali, pe bază de ţiţei.

Acesta este un pas important şi ar putea duce inclusiv la crearea în viitor a unei „economii a metanolului“ la fel cum era industrializării s-a bazat pe cărbune, iar acum este folosit ţiţeiul.

Studiul a fost condus de către G. K. Surya Prakash, profesor de chimie la Universitatea de Sud a Californiei, împreună cu George A. Olah, laureatul al premiului Nobel, de la aceeaşi universitate. Aceştia şi-au prezentat rezultatele în Jurnalul Societăţii Americane de Chimie.

„Capturarea directă a dioxidului de carbon şi conversia sa în metanol folosind hidrogen molecular în acelaşi procedeu nu au mai fost realizate până acum. Noi am reuşit!“, a declarat Prakash, potrivit Physorg.

Reciclarea dioxidului de carbon

În ultimii ani, chimiştii din întreaga lume au căutat diverse metode de a recicla dioxidul de carbon în produse utile. Astfel, tratarea acestuia cu hidrogen poate duce la formarea de metanol, gaz metan sau acid formic.

Citiţi mai departe pe Adevărul Financiar

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite