City Insurance revine în Italia. Compania a câştigat în instanţă un proces împotriva Autorităţii Italiene de Supraveghere a Asigurărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
asigurari

Compania City Insurance va reveni pe piaţa din Italia, după ce o instanţă i-a dat dreptate în procesul împotriva Autorităţii Italiene de Supraveghere a Asigurărilor, care i-a retras în urmă cu câţiva ani dreptul de a subscrie poliţe de garanţii.

„În data de 11 aprilie 2018, Instanţa Supremă de Drept Administrativ a Republicii Italiene (Consilio Di Stato) a dispus anularea deciziei I.V.A.S.S (Autoritatea de Supraveghere şi Reglementare a Asigurărilor – echivalentul ASF România) nr. 51.14.00300 din 28 februarie 2014”, transmite compania. Potrivit ei, instanţa italiană a constatat abuzul Autorităţii de Supraveghere Italiene din perioada 2012 – 2018 şi a anulat cu titlu definitiv sancţiunea prin care Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance i se interzicea dreptul de a încheia contracte de asigurare pe teritoriul Republicii Italiene.

„Astfel, s-a confirmat imixtiunea ilegală în activitatea Ciy Insurance, precum şi în activitatea ASF România, singura autoritate de supraveghere şi reglementare a pieţei de asigurări, căreia nu i-au fost respectate atribuţiile”, mai transmit reprezentanţii.

Ei susţin că acţiunile I.V.A.S.S au adus Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance prejudicii serioase de imagine şi financiare şi că societatea îşi rezervă dreptul de a continua acţiunile în justiţie, pentru a repara în totalitate efectele deciziilor abuzive luate de autoritatea italiană. 

Autorizaţia City Insurance în Italia a fost retrasă în urmă cu 6 ani, în primăvara anului 2012, cu acuzaţia că ar fi fost implicată într-un scandal de corupţie alături de persoane care aveau legături cu Mafia, cercetate de procurorii italieni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite