Cine a cântat prohodul zonei euro în acest an, dar s-a înşelat. Pesimiştii îşi ajustează acum predicţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ciuda predicţiilor pesimiste privind viitorul uniumii monetare, moneda euro a rezistat în acest an FOTO Reuters
În ciuda predicţiilor pesimiste privind viitorul uniumii monetare, moneda euro a rezistat în acest an FOTO Reuters

Mulţi economişti şi investitori cunoscuţi au anticipat în acest an că zona euro se va dezintegra sau că va ajune la un număr mai restrâns de membri, însă cu toţii au fost nevoiţi să-şi modifice predicţiile privind iminenţa dezastrului după ce uniunea monetară a rezistat încă un an.

În luna mai a acestui an, în timp ce zona euro se adâncea în criză, economistul Paul Krugman, câştigător al premiului Nobel, a scris unul dintre cele mai pesimiste comentarii ale sale în “New York Times”, intitulat "Apocalipsa în curând", relatează agenţia Reuters, preluată de CNBC.

"Dintr-o dată a devenit uşor de văzut cum euro - marele experiment al unei uniuni monetare fără uniune politică - se poate desface din încheieturi. Nu discutăm despre o perspectivă îndepărtată. Lucrurile se pot înrăutăţi cu o viteză ameţitoare, în doar câteva luni, nu ani", scria Krugman.

image

Laureatul premiului Nobel pentru Economie nu a fost singurul care a formulat astfel de aprecieri privind viitorul zonei euro. Şi miliardarul american George Soros afirma, în luna iunie, că Germania are la dispoziţie doar trei luni pentru a evita un dezastru european.

O lună mai târziu, economistul-şef al Citigroup şi fost membru al conducerii Băncii Angliei, Willem Buiter, a ridicat probabilitatea ieşirii Greciei din zona euro la 90% şi a înaintat chiar o dată până la care aceasta ar fi trebui să aibă loc.

Temenul lui Buiter, 1 ianuarie 2013, va fi atins săptămâna următoare, însă nimeni nu mai crede într-o implozie a zonei euro pe termen scurt sau ieşirea Greciei din uniunea monetară în următoarea perioadă.

Corul celor care prevesteau sfârşitul euro a atins un punct culminant la jumătatea anului. Printre autorii scenariilor apocaliptice s-au aflat unii dintr cei mai renumiţi economişti şi investitori, mulţi dintre ei din Statele Unite.

Acum profeţiile lor par exagerate sau cel puţin premature. Euro şi-a revenit faţă de dolar, iar randamentele obligaţiunilor, care măsoară riscul perceput de investitori la împrumuturi, a scăzut pentru Grecia, Spania şi Italia. Chiar şi cei mai pesimişti dintre pesimişti îşi modifică prognozele, chair dacă avertizează că vor urma în continuare probleme.

"Europa m-a surprins prin rezistenţa politică", a admis Krugman într-o postare pe blog în luna decembrie.

De asemenea, în luna octombrie, Citigroup a modificat estimarea privind probabilitatea ieşirii Greciei din zona euro. Economiştii băncii văd acum o probabilitate de 60% ca Grecia să iasă din uniunea monetară în următoarele 18 luni. 

Mulţi alţi economişti consideră că măsurile de urgenţă adoptate de ţările euro au mai redus din presiunile imediate, dar nu au abordat problemele profunde. Krugman şi Buiter nu au răspuns la cererile pentru comentarii, iar Soros a refuzat un interviu.

Mulţi dintre economişti pur şi simplu au subestimat voinţa politică a Europei de a păstra euro, scrie Reuters, precum şi impactul unor schimbări importante din a doua jumătate a anului.

Cele mai importante au fost angajamentul şefului BCE, MarioDraghi, că va face tot ce este necesar pentru salvarea euro, urmat de un program de achiziţii nelimitate de obligaţiuni ale statelor cu probleme de finanţare, precum şi schimbarea abordării cancelarului Germaniei, Angele Merkel, în privinţa Greciei.

După mai multe luni în care a ezitat, Merkel a ajuns la concluzia că ieşirea Greciei din zona euro ar avea riscuri prea mari pentru Europa şi propriile sale perspective politice.

"Ieşirea Greciei din zona euro ar putea fi logică, dar mecanismele sunt prea destructive atât pentru statul elen, cât şi pentru vecini. O analiză a politicii în Europa te lasă să înţelegi că se va face tot ce este necesar pentru a împiedica ruperea uniunii monetare. Ar fi o catastrofă din punct de vedere economic şi politic", a afirmat Barry Eichengreen, economist la U.C. Berkeley, care a susţinut constant că euro este un proiect ireversibil.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite