Cel mai lung avion de pasageri, Boeing 777X, a fost prezentat public, în timp ce compania suferă din cauza modelului 737 MAX interzis la zbor peste tot în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto. simulare computerizată prezentând două machete ale viitorului Boeing 777X în zbor. Sursa: Boeing
Foto. simulare computerizată prezentând două machete ale viitorului Boeing 777X în zbor. Sursa: Boeing

La aproape o săptămână de la accidentul din Etiopia, soldat cu cu moartea tutoror celor 157 de oameni de la bordul unui Boeing 737 MAx 8, compania americană a prezentat cel mai lung avion de pasageri din lume: modelul 777X.

Prima aeronava cu indicativul 777X a fost dezvăluită pe 13 martie angajaţilor Boeing din Everett, Washington, chiar în hangarul folosit pentru asamblarea finală a fuselajului, informează CNN.

Evenimentul a fost redus în ce priveşte promovarea companiei, în semn de respect faţă de victimele accidentului din Etiopia.

Cu o lungime de 76,8 metri, noul 777X este mai lung decât fratele său, Boeing 777-300ER, care măsoară 73,9 metri lungime. Noul model are cu 1,44 metri mai mult decât cel mai lung model Airbus, A340-600, care măsoară 75,36 metri.

Zborul de inaugurare al noului Boeing 777X este programat pentru finalul acestei primăveri.

Noua aeronavă va putea transporta între 400 şi 425 de pasageri într-o configuraţie cu două clase de confort şi va putea zbura fără oprire pe o distanţă de peste 14.000 de kilometri.

Numărul de scaune instalate în fiecare avion va depinde de preferinţele companiilor aeriene în ce priveşte configurarea interiorului, dar Boeing promite că avionul va fi cel mai mare bimotor din toate timpurile. Primul zbor comercial ar trebui să aibă loc în 2020.

777X va avea ferestre mai mari, compartimentele de bagaje de deasupra scaunelor vor fi ceva mai încăpătoare. Ba chiar şi scaunele ar putea fi ceva mai late, în funcţie de ce aleg companiile care vor folosi noul model.

Potrivit Boeing, arhitectura interioară, iluminatul şi restul dotărilor pentru pasageri sunt inspirate de cele folosite pe modelul 787 Dreamliner.

Constructorul american a investit peste un miliard de dolari în noua fabrică  dedicată construcţiei aripilor acestui model de avion, care vor fi făcute dintr-un material compozit, cu fibră de carbon.

Aripile acestui avion sunt mai lungi decât ale generaţiei anterioare (71,62 m faţă de 64,92m), ceea ce ar însemna probleme pentru companiile aeriene care vor să folosească noul avion pe aeroporturile care nu au fost construite pentru a primi aeronave cu o anvergură atât de mare a aripilor. Soluţia oferită este un mecanism de pliere, o premieră pentru un avion de pasageri.

boeing 777x construire aripi pliate foto boeing

Primul exemplar din noul model Boieng 777X, în hala de asamblare. Observaţi aripile pliate. Foto Boeing

La sol, 3,65 metri din fiecare aripă (începând măsuratoarea de la vârf) vor fi pliaţi vertical, folosind sisteme speciale atât în ce priveşte structura fizică, dar şi software, care să simplifice la maximum procesul de pliere a aripilor şi care să ofere siguranţa că avionul va zbura întotdeauna cu aripile extinse la maximum.

aripa pliata boeing 777x foto boeing

Sistemul va permite, astfel, ca avionul să fie folosit şi pe aeroporturile unde porţile de îmbarcare au fost construite pentru a permite operarea versiunilor anterioare de 777.

Fuselajul alungit şi aripile uriaşe impun utilizarea unor motoare mai mari. Propulsoarele folosite pe noul 777 au diametrul mai mare decât al fuselajului unui Boeing 737: 3,40 metri.

Prezentarea avionului Boeing 777X vine într-un moment de criză pentru constructorul american, după ce două aeronave 737 MAX 8 s-au prăbşit la scurt timp după decolare în ultimele cinci luni, cel mai recent accident având loc duminica trecută, în Etiopia. 157 de oameni au murit în acest accident în urma căruia toate avioanele Boeing 737 MAX 8 şi MAX 9 din lume au fost consemnate la sol până se va stabili care este cauza acestor tragedii şi ce soluţii sunt pentru a evita asemenea accidente în viitor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite