Cea mai veche companie navală din lume se închide

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stephenson Clarke Shipping Ltd., înfiinţată în 1730, a vândut ultimul vas şi a intrat în procedură de lichidare. Concurenţa aprigă şi scăderea tarifelor au îngenuncheat compania.

Stephenson Clarke Shipping a intrat în proces de lichidare, potrivit unui anunţ al firmei Tait Walker, lichidatorul societăţii. Compania de transport maritim, care mai are doar nouă angajaţi, şi-a vândut ultima nava în iulie, potrivit agenţiei de ştiri Bloomberg. 

„Veştile privind închiderea companiei Stephenson Clarke arătă clar cât de provocator este actualul climat economic pentru transporturile navale. Stephenson Clarke a fost o companie cu relevanţă istorică şi un prezentant de lungă durată al acestei industrii. Ne-a părut tare rău să auzim aceste veşti“, a anunţat printr-un comunicat Camera pentru Transport Naval a Marii Britanii.

Industria transporturilor navale a înregistrat o contracţie puternică în ultimii ani. În 2010, veniturile din acest sector se ridicau la 12,6 miliarde de lire sterline (aproximativ 19,7 miliarde de dolari), potrivit celor mai recente date disponibile pe site-ul Camerei.

„Mărimea companiei şi mica sa flotă sunt motivele pentru care închiderea ei probabil că nu va avea consecinţe asupra celorlalţi jucători din piaţă“, spune Marc Pauchet, analist în cadrul ACM Shipping Group Plc. Însă închiderea Stephenson Clarke este simptomul unui surplus global de vase de transport, explică acesta.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite