Ce se va întâmpla cu francul elveţian în 2016? Cum va fi afectată economia Elveţiei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francul „supraevaluat" se va menţine la nivelul actual sau se va deprecia uşor în acest an, a declarat preşedinte Băncii Naţionale a Elveţiei (BNE), Thomas Jordan. Acesta a mai spus că o depreciere puternică a monedei ar fi binevenită pentru economia ţării.

Economia Elveţiei a fost afectată în 2015 de decizia BNE de la începutul anului, de a renunţa la plafonul care limita cotaţia francului la maximum 1,2 unităţi pentru un euro. Decizia BNE a dus la întărirea francului în raport cu euro, moneda principalei pieţe de export a Elveţiei. Acest fapt a afectat exporturile elveţiene, care au devenit mai scumpe pentru cumpărătorii străini, scrie Mediafax.

Valoarea francului va avea un efect major asupra economiei elveţiene, în acest an, a arătat Thomas Jordan.

„Dacă francul se va deprecia puternic, ar fi foarte bine pentru economie. Exporturile ar merge mult mai bine, creşterea economică ar fi mai rapidă. Dacă francul se va aprecia, efectul ar fi invers”, a afirmat Jordan într-un interviu acordat postului de radio SRF.

Pentru 2015, BNE estimează o creştere a PIB de sub 1%, faţă de 2% în 2014. Tot banca centrală anticipează un avans economic de 1,5% în 2016, care va depinde însă de puterea francului şi de evoluţia economiei globale.

Jordan a apărat decizia de eliminare a plafonului de apreciere a francului, care era în vigoare de trei ani. El a explicat că menţinerea limitei respective nu ar fi fost sustenabilă, întrucât banca centrală ar fi trebuit să cumpere cantităţi masive de valută.

Francul s-a depreciat după ce, iniţial, a ajuns la paritate cu euro, dar rămâne supraevaluat, a precizat Jordan. În prezent, francul este tranzacţionat la circa 1,09 unităţi pentru un euro, comparativ cu limita de 1,2 unităţi pentru un euro.

BNE a introdus dobânzi negative şi este gata să intervină pe pieţele valutare pentru a preveni aprecierea francului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite