Când China strănută, economiile emergente fac pneumonie, iar SUA şi UE se gripează INFOGRAFIE
0
Încetinirea ritmului de dezvoltare a Chinei îngrijorează în cel mai înalt grad, foarte mulţi analişti considerând instabilitatea celei de a doua economii a lumii drept un factor declanşator pentru o criză globală de durată.
Economia chineză a înregistrat anul trecut cele mai slabe performanţe din ultimul sfert de veac. Multe dintre industriile chineze, în special cele care aparţin sectorului de stat, au ajuns în prezent la un grad redus de utilizare al capacităţilor de producţie, dar pe care guvernul se teme să le închidă pentru a nu provoca o încetinire şi mai rapidă a economiei.
Doar în domeniul metalurgiei, China produce de patru ori mai mult oţel decât a produs vreodată orice altă ţară, capacitatea de producţie fiind de 400 milioane de tone de oţel lichid pe an. Iar oţelul este doar un exemplu. Multe alte ramuri sunt afectate: sectorul minier, construcţia de nave, ciment, energetică, imobiliar şi energiile regenerabile.
Gradul de utilizare al capacităţilor de producţie în sectorul metalurgic şi minier a scăzut la 70%, iar şantierele navale au ajuns să lucreze la 60% din capacitate. Aproape trei sferturi din minele chineze sunt pe pierdere, ceea ce va conduce la închiderea mult unităţi, reprezentând pierderea a sute de mii de locuri de muncă.
Ce este „Sindromul Chinez”
Apariţia „Sindromului Chinez”, care poate contamina restul economiilor, depinde de cum va reuşi guvernul de la Beijing să gestioneze atât actuala încetinire economică cât şi tranziţia de la modelul axat pe producţie industrială, export şi investiţii la o economie de consum modernă. Pentru a arăta determinarea pentru continuarea reformelor, Preşedintele Xi a declarat în septembrie 2015 pentru Financial Times, că „aşa cum o săgeată nu se mai poate întoarce în arcul de unde a plecat, vom merge înainte cu reforma indiferent de greutăţi pentru a ne atinge scopurile”.
George Magnus, fost economist şef al băncii de investiţii UBS şi colaborator permanent al Financial Times, atrage atenţia asupra percepţiei diferite a autorităţilor de la Beijing a ceea ce noi înţelegem prin mecanisme de piaţă. „Liderii politici chinezi nu se gândesc la utilizarea preţurilor ca să determine eficienţa alocării şi distribuirii resurselor pentru a respecta legile economiei de piaţă. Ei spun de fapt că vor să readucă sectorul de stat pe profit şi mai competitiv, fără schimbări majore în structura economică a ţării”, explică Magnus.
Analiştii economişti se tem de lentoarea avansului reformelor în economia reală chineză. Indicele utilizat prima oară de către fostul premier chinez Li Keqiang şi care ia în calcul evoluţia transporturilor mărfurilor pe calea ferată, consumul de energie electrică şi creditele acordate de bănci reflectă tendinţa producţiei industriale în primul rând. Acesta este denumit China Momentul Index – CMI - şi în prezent denotă o scădere accelerată a ponderii industriei şi investiţiilor în PIB.
Datoria totală a Chinei ajuns la 251% din PIB
China a început reformele cu sectorul financiar, dar aşa cum se spunea şi în România, schimbările s-au oprit la poarta fabricii. Astfel, au fost deschise căi pentru acţiuni financiare speculative, creşterea nesustenabilă a creditării şi în final instabilitatea sistemului financiar.
Ca urmare a acestor decalaje în reformarea sectoarelor economice, piaţa bursieră a pierdut de la începutul anului 18% din capitalizare. Faţă de vara trecută yuanul s-a depreciat cu 5%, cu posibilitatea de a-şi continua deprecierea şi spectrul declanşării unui război valutar pentru a-şi creşte competitivitatea exporturilor.
De asemenea nivelul creditelor din China a crescut la un nivel ameninţător în ultimii opt ani, ajungând în prezent să reprezinte 251% din PIB, de 2,5 ori mai mult ca în 2008. Cum viteza de expansiune a creditului depăşeşte de trei ori avansul oficial al economiei, stocul împrumuturilor continuă să urce raportat la PIB.
Economiile emergente sunt în mare măsură dependente de China
La nivel global, în ultimul deceniu, datoriile totale ale economiilor emergente au crescut de la 5.400 miliarde de dolari la 24.000 miliarde de dolari, ajungând la 90% din PIB-ul cumulat al acestor state, conform Institutului Internaţional pentru Studii Fiscale. Din această datorie, datoria denominată în valute străine a crescut de la 900 milioane de dolari la 4.400 miliarde de dolari.
Pe măsură ce valutele locale se depreciază, serviciul datoriei externe escaladează, fenomen de care se teme toată lumea când se vorbeşte despre impactul deprecierii yuanului chinezesc şi exportul de deflaţie.
Pentru a-şi păstra competitivitatea, pieţele emergente aflate în competiţie cu China îşi vor deprecia la rândul lor monedele în acelaşi ritm. Împrumuturile devin tot mai greu de returnat, apare riscul intrării în incapacitate de plată al companiilor, iar capitalurile părăsesc aceste economii tocmai când este mai multă nevoie de investiţii străine. În aceste condiţii, chiar împrumuturile făcute în moneda naţională devin aproape imposibil de returnat, ceea ce decapitalizează sistemul bancar intern.
În final vor fi afectate şi economiile cele mai dezvoltate, SUA şi Uniunea Europeană, criza atingând punctul maxim. Într-o economie globalizată, nicio ţară nu mai este apărată faţă de turbulenţele majore de pe pieţele internaţionale, după cum s-a văzut în timpul crizelor trecute.
Se încarcă comentariile...
