Bursele europene şi americane au scăzut miercuri, influenţate de evoluţia petrolului

Bursele europene şi americane au scăzut miercuri, influenţate de evoluţia petrolului

Bursele europene au ajuns la o scădere de 8% faţă de începutul anului FOTO: Guliver Getty/Images

Bursele europene au scăzut miercuri urmând cotaţiile petrolului în timp ce investitorii aşteaptă să vadă reacţia băncii centrale a SUA Fed faţă de căderea dramatică a pieţelor financiare de la începutul acestui an.

Ştiri pe aceeaşi temă


Bursele asiatice şi în special cea chineză au închis în urcare, însă n-au reuşit să prevină scăderile de pe pieţe europene, unde indicele pan-european FTSEurofirst 300 s-a depreciat cu 0,7%, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să fie continuată şi pe Wall Street, indică Reuters.

Bursele americane vor fi influenţate de anunţul Apple care a anunţat prima scădere a veniturilor în ultimii 13 ani, dar cea mai mare presiune vine din partea cotaţiilor petrolului care a revenit aproape 31 de dolari pe baril, după ce dăduse semne că are potenţial să se menţină mai sus.

Acţiunile Apple au pierdut 4,7%  după anunţul făcut de preşedintele executiv Tim Cook. El spus că începe să resimtă „încetinirea economiei” din China şi în special în Hong Kong. Furnizorii Apple şi sectorul smartphone au fost la rândul afectaţi.

Acţiunile producătorului de avioane Boeing au scăzut cu 7,2%, cea mai mare depreciere de după 2001, după ce compania aviatică din Seattle a comunicat un profit mai mic cu peste un dolar pe acţiune, decât se estima iniţial,. În plus există temerea că reducerea livrărior de avioane indică o piaţă saturată şi o economie globală aflată în declin.

Ţiţeiul Brent scăzuse cu 2% la mijlocul zilei de tranzacţionare la 31,12 USD/baril, iar în SUA coborâse până la 30,40 de dolari barili, după şi-a mai revenit peste pragul de 31 de dolari.

În această seară, la ora 21, ora Bucureştiului, este aşteptat discursul diectorului Fed, Janet Yellen, de la care se aşteaptă anunţul privind o amânare a creşterilor anunţate în decembrie 2015 pentru rata de referinţă a dobânzii.

Dacă atunci economia SUA părea că şi-a recăpătat avântul, ceea ce a permis prima scumpire a banilor efectuată în ultimii opt ani iar pentru 2016 se anunţaseră patru etape creştere a dobânzii, analiştii nu se mai aşteaptă ca în 2016 să fie efectuată mai mult de o singură creştere.

Declinul cotaţiilor petrolului în Europa a afectat şi celelalte mărfuri. Cuprul care este privit ca un inidcator al activităţii economice a stagnat la 4.525 dolari pe tonă, după ce în sesiunea precedentă se apreciase cu 2,7%.

Tradiţionala valoare de refugiu, aurul, a oscilat în jurul a 1117 de dolari pe unci, un maxim al ultimelor 12 săptămâni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: