Brazilia îşi salveză industria etanolului de la colaps

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul brazilian va salva industria internă de etanol prin creşterea obligatorie de la 1 mai a cotei de etanol în benzină de la 20% la 25%, scăderea taxelor pentru combustibilul realizat din trestie de zahăr şi dobânzi mai mici la credite.

Guido Mantega, ministrul de Finanţe, a anunţat că se aşteaptă ca măsurile să ducă la revenirea industriei de etanol şi că vor ajuta la reducerea inflaţiei prin scăderea preţurilor la carburanţi, scrie Mercopress.com.

Mantega a anunţat că aproximativ două miliarde de dolari vor fi disponibili pentru finanţarea plantaţiilor de trestie de zahăr. Dobânda va scădea de 8,5-9,5% până la 5,5%.

Guvernul va extinde şi o facilitate de circa un miliard de dolari pentru credite destinate contrucţiei de depozite pentru etanol.

Creşterea pierderilor la gigantul petrolier de stat Petrobras a forţat guvernul să permită creşterea preţurilor la benzină cu 6,6% în luna ianuarie. Cu toate acestea, nivelul este cu 15% sub cel internaţional, ceea ce afectează mai departe competitivitatea etanolului. Executivul brazilian foloseşte controlul preţurilor la carburanţi ca metodă de luptă împotriva inflaţiei.

Mai mult de 10% fabricile de procesare a etanolului au intrat în insolvenţă în ultimii ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite