Banca Mondială suspendă ajutorul acordat Afganistanului, după ce talibanii au preluat controlul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Talibani, FOTO: EPA-EFE
Talibani, FOTO: EPA-EFE

Banca Mondială a oprit finanţarea proiectelor din Afganistan după ce talibanii au preluat controlul asupra ţării, informează AFP.

„Am suspendat plăţile pentru operaţiunile noastre în Afganistan, monitorizăm şi evaluăm îndeaproape situaţia", a declarat o purtătoare de cuvânt a instituţiei internaţionale cu sediul la Washington, potrivit Agerpres

Instituţia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care preluarea talibanilor ar avea impact asupra „perspectivelor de dezvoltare ale ţării, în special pentru femei”.

„Suntem profund îngrijoraţi de situaţia din Afganistan şi de impactul acesteia asupra perspectivelor de dezvoltare ale ţării, în special pentru femei", transmite sursa citată, care nu a indicat suma plăţilor ce urmau să fie făcute dacă talibanii nu ar fi preluat puterea la Kabul.

Până pe 15 august, Banca Mondială finanţa în Afganistan aproximativ 20 de proiecte de dezvoltare. Din 2002, a furnizat 5,3 miliarde de dolari, în special sub formă de subvenţii.

Miscarea vine la doar câteva zile după ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) a suspendat finanţările către Afganistan.

Pe 18 august, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat suspendarea ajutorului acordat Afganistanului din cauza incertitudinii legate de statutul conducerii de la Kabul după preluarea puterii de către talibani.

„În prezent, există o lipsă de claritate în cadrul comunităţii internaţionale cu privire la recunoaşterea unui guvern în Afganistan, din cauza căreia ţara nu poate accesa DST (drepturi speciale de tragere) sau alte resurse ale FMI", au precizat reprezentanţii instituţiei.

FMI urma să acorde Afganistanului o ultimă tranşă, în valoare de aproximativ 105,6 milioane de dolari, ca parte a unui program aprobat pe 6 noiembrie 2020, în valoare totală de 370 de milioane de dolari.

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Afgane, Ajmal Ahmadi, a scris pe Twitter că Afganistanul ar fi trebuit să primească de la FMI aproximativ 340 de milioane de dolari pe 23 august, în noi drepturi speciale de tragere, destinate creşterii rezervelor ţării.

De asemenea, administraţia Biden a îngheţat şi activele băncii centrale din Afganistan care sunt deţinute în SUA.

Potrivit France Presse, marea majoritate a rezervelor monetare ale Băncii Centrale afgane nu se află în Afganistan, a precizat pentru AFP o sursa apropiată dosarului, fără să precizeze câte dintre aceste active sunt păstrate în Statele Unite, informa Agerpres.

Rezervele brute ale Băncii Centrale afgane se ridicau la 9,4 miliarde de dolari la sfârşitul lunii aprilie, potrivit Fondului Monetar Internaţional.

Timp de mai bine de o săptămână de când talibanii au preluat controlul în Afganistan, băncile şi bursele au rămas închise, au crescut preţurile pentru produsele de bază, iar activitatea economică s-a oprit. 

Potrivit Digi24, noii conducători talibani se confruntă cu o nouă ameninţare: o prăbuşire economică.

Miercuri, pentru prima dată de la preluarea puterii de către talibani în 15 august, băncile din Kabul s-au redeschis, însă mulţi oameni încă au dificultăţi în a-şi accesa economiile. Kabul Bank a început să elibereze bani către clienţi, dar nu emite sume mari. Alte bănci, deşi sunt deschise, spun că nu sunt în măsură să permită retrageri din cauza lipsei de numerar de la banca centrală a Afganistanului, scrie The Wall Street Journal.

Preţurile produselor alimentare esenţiale, cum ar fi făina şi uleiul, au crescut cu până la 35% în ultima săptămână în Kabul, potrivit locuitorilor. Moneda locală, afganul, a atins un nivel record săptămâna trecută, iar pentru o ţară care a facilitat comerţul în dolari americani, orice import va deveni mai scump.

„Fără soluţii politice, valoarea monedei afgane s-ar putea prăbuşi, inflaţia ar putea accelera şi amestecul de violenţă şi haos ar duce ţara într-o criză uriaşă. Printre cei care avertizau despre riscul creşterii inflaţiei se număra Ajmal Ahmady, fostul şef al băncii centrale din Afganistan, care a fugit săptămâna trecută din ţară. El a sugerat că inflaţia ar putea atinge în curând cifre duble.”, transmite sursa citată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite