Decizie istorică: Banca Centrală Europeană va elibera în piaţă 60 de miliarde de euro pe lună

Decizie istorică: Banca Centrală Europeană va elibera în piaţă 60 de miliarde de euro pe lună

Mario Draghi, preşedintele BCE, a anunţat lansarea unui program pentru cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale emise de statele din zona euro în valoare de peste 1.300 de miliarde de euro

Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), a anunţat că instituţia sa va cumpăra active publice şi private din zona euro în valoare de peste 1.100 de miliarde de euro, respectiv 60 de miliarde de euro pe lună începând cu martie până la finalul lunii septembrie a anului 2016, decizie considerată ca arma supremă a zonei euro în lupta cu deflaţia şi cu anemia economiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE "Conform programului extins al BCE, achiziţiile lunare combinate de obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste se vor ridica la 60 de miliarde de euro. BCE a luat această decizie pentru a contracara doi factori nefavorabili, inflaţia slabă şi creşterea economică anemică", a afirmat Mario Draghi.
 
Măsura de a injecta peste 1.100 de miliarde de euro în economie este determinată de încercarea de a opri ameninţarea deflaţiei şi de a pune economia celor 19 state din zona euro înapoi pe calea spre creştere economică.
 
Achiziţiile de obligaţiuni vor fi proporţionale cu datoriile fiecărui stat din zona euro, iar băncile centrale naţionale vor avea responsabilitatea pentru pierderile posibile generate de propriile obligaţiuni guvernamentale, potrivit MarketWatch.
 
În cadrul noilor achiziţii de obligaţiuni care vor fi efectuate de BCE, obligaţiunile guvernamentale vor avea o pondere de 12%, restul urmând să fie achiziţii de obligaţiuni acoperite şi titluri garantate prin active.
 
Totodată, achiziţiile BCE nu vor depăşi 25% din valoarea unei emisiuni realizate de un stat al zonei euro.
 
"O proporţie de 20% din achiziţiile de active vor fi supuse unui regim de partajare a riscurilor. BCE va deţine 8% din achiziţiile suplimentare de titluri, pentru care riscurile vor fi automat suportate în comun. În plus, pentru 12% din activele cumpărate în cadrul programului de către băncile centrale naţionale riscurile vor fi de asemenea comune“, a explicat şeful BCE, fiind limitat astfel gradul de solidaritate între contribuabilii europeni.
 
În acest fel, băncile centrale naţionale din zona euro vor suporta riscurile pentru 80% din titlurile cumpărate în cadrul programului, astfel că se vor concentra în mare parte pe achiziţia de titluri emise de propriile state.
 
"Creşterea agresivă a programului de achiziţii de obligaţiuni al BCE va contribui la revenirea inflaţiei către nivelul de 2%, dar se menţin riscurile economice", a declarat Draghi în conferinţa de presă de anunţare a măsurilor de stimulare a economiei zonei euro.


Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut, joi, dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,05%, în linie cu aşteptările analiştilor. Mario Draghi, preşedintele BCE, va susţine astăzi o conferinţă de presă în care va anunţa "măsuri de politică monetară suplimentare", iar investitorii anticipează că acesta va prezenta un program pentru cumpărarea de obligaţiuni în valoare de până la 1.100 miliarde de euro.

 
"Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,05%, 0,30% şi, respectiv, -0,20%", se arată într-un comunicat al instituţiei europene.
Ultima modificare a ratei dobânzii de politică monetară a BCE a avut loc în septembrie anul trecut, când instituţia a coborât dobânda la minimul record de 0,05%, de la 0,15% anterior.
 
Preşedintele BCE, Mario Draghi, va susţine o conferinţă de presă începând cu ora 15:30 (ora României) în care va anunţa "măsuri de politică monetară suplimentare", iar investitorii anticipează că acesta va prezenta un program pentru cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale emise de statele din zona euro în valoare de până la 1.100 miliarde de euro.
 
Măsurile de relaxare cantitativă, care presupun tipărirea de euro pentru achiziţia de obligaţiuni suverane, sunt menite să stimuleze economia din zona euro şi să conducă la accelerarea inflaţiei spre banda ţintită de instituţie, de circa 2%. Inflaţia din regiune a trecut în teritoriu negativ în decembrie, cu un declin al preţurilor de 0,2%.
 
Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi,la Davos, înainte de anunţarea unei decizii istorice de politică monetară a BCE, că deciziile instituţiei nu trebuie să devieze cursul reformelor în ţările europene.
 
"Decizia BCE nu trebuie să abată din drum reformele necesare pentru guvernele europene", a spus Merkel la Forumul Economic Mondial de la Davos.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările