Averea miliardarului chinez Jack Ma a urcat la 34 de miliarde de dolari. Care este povestea fondatorului Alibaba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Averea lui Jack Ma, fondatorul grupului de comerţ online Alibaba şi cel mai bogat om din Asia, a crescut la 34 de miliarde de dolari, după veniturile şi profitul peste aşteptări raportate de retailer, care au urcat cu 5% acţiunile acestuia, potrivit Bloomberg.

Averea lui Jack Ma a crescut cu 749 de milioane de dolari şi este cu 1,2 miliarde de dolari mai mare decât cea a lui Wang Jianlin, fondatorul Dalian Wanda Group, potrivit indicelui miliardarilor calculat de Bloomberg.

Alibaba a înregistrat în trimestrul încheiat în iunie cea mai mare creştere a veniturilor de la listarea sa la bursă, la sfârşitul lui 2014, iar acţiunile grupului au atins cel mai ridicat nivel din peste un an. Grupul nu a oferit detalii despre o investigaţie a Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) referitoare la practicile sale de contabilitate, care sunt criticate de mult timp.

Alibaba a mai informat că pentru prima oară a obţinut mai mulţi bani din cumpărăturile de pe dispozitive mobile, decât de pe PC-uri. Veniturile Alibaba au crescut cu 59% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 32,15 miliarde yuani (4,84 miliarde dolari), peste nivelul anticipat de analiştii intervievaţi de Reuters, de 30,17 miliarde de yuani. Profitul net a scăzut la 7,14 miliarde de yuani, de la 30,82 miliarde yuani acum un an, când Alibaba a deconsolidat divizia de filme, depăşind la rândul său aşteptările analiştilor.

Fondatorul gigantului Alibaba, Jack Ma, s-a născut în China în plină dictatură comunistă, într-o familie cu multe lipsuri. A picat de două ori la admitere la facultate, a fost respins de 10 ori la Harvard, nu s-a putut angaja în poliţie, dar nici măcar la KFC. Toate până când, la 40 de ani, a devenit miliardar.

Jack Ma (în realitate, Ma Yun) s-a născut pe 15 octombrie 1964, în Hangzhou, un oraş din sud-estul Chinei, într-o familie cu trei copii. Copilăria a trăit-o într-o perioadă în care China comunistă era tot mai izolată de către Occident, iar familia sa se confrunta cu o grămadă de lipsuri.

Schimbarea pentru Ma a venit după ce preşedintele american, Richard Nixon, a vizitat în 1972 Hangzhou, iar oraşul său natal a devenit o Mecca a turismului, într-o perioadă în care China încerca o deschidere timidă spre Occident.

Adolescentul Ma a găsit astfel prima oportunitate: obişnuia să meargă la principalul hotel şi să-şi ofere serviciile de ghid pentru turul oraşului, în schimbul lecţiilor de engleză. Porecla de „Jack“ a primit-o tocmai de la un turist american cu care se împrietenise.

Fără relaţii, pile sau bani, singura modalitate în China comunistă ca să avansezi în societate era să urmezi cursurile unei facultăţi. Ma a picat însă de două ori la rând examenul de admitere.

A intrat până la urmă la Institutul Pedagogic din Hangzhou. Diploma obţinută nu l-a ajutat însă prea mult. După cum chiar el povesteşte, a aplicat pentru 30 de joburi, dar fără succes.

Recent, la Forumul Mondial de la Davos, Ma a declarat într-un interviu că a aplicat în tinereţe de 10 ori şi la renumita Universitate Harvard, fiind de fiecare dată respins. Nu i-a fost însă niciodată teamă de eşecuri.

A fost refuzat chiar şi de cunoscul lanţ de restaurante KFC, când a aplicat pentru un job, fiind singurul respins din 24 de candidaţi. Nu a fost primit nici în poliţie. Într-un final, a reuşit să se angajeze ca profesor de engleză la un liceu local, cu un salariu lunar care se ridica la echivalentul a 12 dolari.

Ma nu a pus mâna pe un calculator sau să scrie vreun program până când, în timpul unei călătorii în Seattle în 1995, a stat la familia unui prieten şi astfel a cunoscut ceea ce toată lumea numea „World Wide Web“.

Prima sa căutare pe net a fost „bere“ şi a văzut că niciun rezultat nu era din China. La întoarcerea în ţară a hotărât să schimbe acest lucru – mai întâi cu un website denumit „China Pages“.

Cu toate că primele două tentative antreprenoriale eşuaseră, la patru ani după ce descoperise internetul, în 1998, a reuşit să-şi convigă 17 prieteni să investească într-un produs de e-commerce pe care l-a denumit „Alibaba“. Site-ul permitea exportatorilor să posteze listele de produse pe care clienţii le puteau cumpăra direct.

În primii trei ani, businessul lui Ma nu a fost profitabil şi antreprenorul a decis să devină mai creativ. Una dintre marile provocări pentru Alibaba era legată de efectuarea plăţilor, deoarece băncile nu doreau să colaboreze cu el din cauză că firma era necunoscută.

Atunci Ma a înfiinţat propriul sistem electronic de plăţi, „Alipay“. Acesta permite realizarea de tranzacţii în diverse monede, între vânzătorii şi cumpărătorii internaţionali.

„Am vorbit la acea vreme cu mulţi oameni despre Alibaba şi Alipay“, rememorează Ma. „Mi-au zis că este cea mai idioată idee pe care am avut-o. Nu mi-a păsat că este stupidă, atât timp cât oamenii o puteau folosi“. În prezent, numărul clienţilor care folosesc sistemul de plată online trece de 800 de milioane.

În 2005, Yahoo a decis să investească un miliard de dolari în Alibaba, în schimbul a 40% din acţiunilor companiei. A fost un ajutor imens pentru Alibaba – la acel moment încerca să depăşească eBay pe piaţa chinezească – şi, de asemenea, un profit pentru Yahoo, când pachetul de acţiuni pe care îl cumpărase valora peste 10 miliarde de dolari, după listarea pe Bursa de la New York din 2014.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite