Audi a anunţat că 2,1 milioane de maşini vândute de companie la nivel mondial au instalat softul care trişează la emisii. Care sunt modelele afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul de autoturisme de lux Audi, parte a grupului german Volkswagen, a anunţat luni că 2,1 milioane de maşini diesel produse de companie sunt prevăzute cu softul care trişează în privinţa emisiilor de noxe, scrie AFP.

În Germania sunt afectate 577.000 de vehicule, iar în SUA sunt vizate 13.000. În vestul Europei sunt afectate, per total, 1,42 de milioane de autoturisme Audi.

Dacă anterior Volkswagen recunoscuse problema doar la modelele Audi A3, constructorul a recunoscut acum că softul este prezent şi pe A1, A4, A6, dar şi maşinile de teren Q3 şi Q5 şi cele sport Audi TT.

Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) acuză Volkswagen că a instalat un software special pe o serie de modele diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de noxe. Acesta se activa doar când detecta că maşina este testată, dar în circulaţia normală filtrele de particule nu funcţionau.

Volkswagen a recunoscut ulterior instalarea „dispozitivului de înfrângere“ şi a anunţat instalarea softurilor de manipulare a emisiilor pe 11 milioane de automobile ale grupului.

Softul în cauză este prezent şi pe motoarele cu care au fost echipate o serie de modele mai vechi ale Seat şi Skoda, companii aflate tot în grupul Volkswagen.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite