Atac de campanie al lui Merkel: Grecia nu trebuia să intre în zona euro

Atac de campanie al lui Merkel: Grecia nu trebuia să intre în zona euro

Subiectul tabu al campaniei electorale din Germania zguduie procentele Cancelarului Angela Merkel în sondaje, după ce ministrul de Finanţe al Greciei a declarat săptămâna trecută că ţara sa va mai avea nevoie de o finanţare de câteva zeci de miliarde de euro. Salvarea statului elen a creat numeroase discuţii aprinse între germani şi a rămas, încă de la începutul campaniei, un subiectul evitat de politicieni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Majoritatea germanilor nu au acceptat cu prea multă plăcere contribuţia ţării lor la cele două finanţări ale Greciei, în valoare de 240 milioane de euro. Ideea unui al treilea „bail-out“, aşa cum a fost ea exprimată de ministrul elen de Finanţe, a fost primită cu multă reticenţă şi subiectul nu a mai putut fi evitat de politicienii aflaţi în plină campanie electorală.

Într-un discurs ţinut în faţa a peste 1000 de susţinători ai Uniunii Creştin-Democrate, marţi în Rendsburg, Angela Merkel a suprins audienţa afirmând că „Greciei nu ar fi trebuit să i se permită accesul în zona euro“.

„Cancelarul Schroeder (social democrat) a acceptat Grecia în zona euro (în 2001) şi a slăbit Pactul de Stabilitate, iar aceste două decizii au fost amândouă fundamental greşite şi putem să spunem că acela a fost punctul de unde problemele noastre actuale au început“, a declarat cancelarul.

Angela Merkel şi-a reafirmat totuşi suportul pentru moneda unică, dar a avertizat că un euro puternic poate fi atins numai prin reforme în ţări cu probleme economice, precum Grecia.

„O zonă unificată a euro este o asemenea comoară, un asemenea avantaj, încât nu putem să punem la îndoială acest lucru“, le-a transmis Merkel susţinătorilor ei. „De aceea ne-am arătat solidari, dar solidaritatea s-a legat întotdeauna de responsabilitatea celor pe care îi ajutăm, de a întreprinde reforme.“

Ministrul de Externe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, a recunoscut că este posibil ca Grecia să mai aibă nevoie de încă o finanţare, alimentând îngrijorarea în rândul germanilor care se aşteaptă ca decizia să se reflecte în buzunarele lor.

Angela Merkel a acordat duminică un interviu unei reviste germane, afirmând că  nu se pune problema unei noi finanţări momentan, dar nici nu se poate vorbi de reducerea actualului sprijini, deoarece acest lucru ar crea un efect de domino în zona euro.

Cancelarul Merkel speră să câştige un al treilea mandat pe 22 septembrie, când vor avea loc alegeri legislative în Germania. Susţinătorii săi apreciază fermitatea cu care Merkel a administrat criza zonei euro şi modul în care aceasta a preluat responsabilitatea ajutorului economic în ţările cu probleme ale Uniunii.

Totuşi, ultimele sondaje au arătat o uşoară scădere a electoratului CDU, formaţiunea Angelei Merkel, după ce a fost ridicată problema unei noi salvări a Greciei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: