Astana, inima Eurasiei, îşi serbează cea de-a 18-a aniversare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din 1997 încoace, petro-dolarii Kazahstanului au fost investiţi de către Guvern în noua capitală, iar oraşul a crescut ca Făt-Frumos din poveste
Din 1997 încoace, petro-dolarii Kazahstanului au fost investiţi de către Guvern în noua capitală, iar oraşul a crescut ca Făt-Frumos din poveste

Dacă întrebi în România pe cineva pe stradă de Kazahstan, cel mai probabil îţi va povesti despre oceanul de petrol pe care se află această ţară sau despre cosmodromul Baikonur, din care românul Dumitru Prunariu a decolat în anii ’80 pentru a ajunge în spaţiu. Dar cine face acum o vizită în Kazahstan o să fie mirat să vadă în noua capitală a ţării, Astana, zgârie-nori, autostrăzi suspendate, malluri, corporatişti şi expaţi la costum.

Pe 6 iulie, Astana îşi serbează cea de-a 18-a aniversare. Construită pe locul vechiului oraş Akmola, care înseamnă „Templul Alb“, istoria modernă a Astanei începe în data de 6 iulie 1994, când Consiliul Suprem a adoptat o rezoluţie pentru schimbarea capitalei republicii Kazah--stan de la Almaty la Akmola. În data de 15 septembrie 1995, şeful statului, Nursultan Nazarbayev, a semnat ordinul statutar 106, prin care a stabilit redislocarea structurilor guvernamentale. În data de 10 decembrie 1997, Akmola a primit simbolurile de stat ale Kazahstanului, devenind oficial capitală, iar din data de 6 mai 1998, Nazarbayev a semnat un decret prin care numele oraşului este schimbat din Akmola în Astana. 

Astana se află în nordul Kazahstanului, pe malul râului Essil, iar oraşul este aproape de graniţa cu Siberia rusească, în vreme ce Almaty, vechea capitală, se află în sud. Din 1997 încoace, petro-dolarii Kazahstanului au fost investiţi de către Guvern în noua capitală, iar oraşul a crescut ca Făt-Frumos din poveste.

UN MILION DE LOCUITORI

Preşedintele Nursultan Nazarbayev a anunţat în data de 4 iulie că Astana a ajuns la un milion de locuitori, după naşterea unui bebeluş, anunţă KazTAG. Spre comparaţie, oraşul avea doar 280.000 de locuitori în 1999. „În acest an celebrăm cea de-a 18-a aniversare a Astanei, o vârstă a majoratului. În acest timp deja au fost cucerite vârfuri mari, iar cu ele noi perspective devin posibile “, a afirmat Nazarbayev, cu ocazia ceremoniei de înălţare a drapelului naţional al Kazahstanului. 

„Vreau să vă anunţ astăzi cu mare plăcere că în această dimineaţă de 4 iulie 2016 s-a născut locuitorul cu numărul un milion al Astanei, în familia Mukhamedyarova. Ea – o educatoare la grădiniţă, el − electrician“, a mai spus Nazarbayev. Bebeluşul este o fetiţă, acesta fiind primul copil al familiei Mukhamedyarova. Primarul Astanei, fostul ministru al Industriei Asset Issekeshev, a felicitat cuplul. Zilnic, în capitala Kazahstanului se nasc 75-80 de copii. Anul trecut au venit pe lume 26.110 copii în Astana, iar în prima jumătate a acestui an alţi 13.730.

ASTANA ÎN CIFRE ŞI DATE

** 71 de oraşe din întreaga lume au furnizat materii prime pentru construirea Astanei

** 432 de companii de construcţii au participat la proces

** oraşul are o suprafaţă de 722 de kilometri pătraţi

** Astana atrage 10% din investiţiile realizate în Kazahstan

** peste 128.000 de companii mici şi mijlocii există acum în oraş

** salariul mediu al rezidenţilor din Astana se ridică lunar la 154.000 de tenge, adică 460 de dolari

** după ce a devenit capitală, în Astana s-au construit locuinţe care totalizează 10 milioane de metri pătraţi

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite