ANALIZĂ Cum îi strâng americanii cu uşa pe ruşi. De la sancţiuni economice şi inundarea planetei cu petrol ieftin până la curtarea aliaţilor Vietnam, Cuba, Iran

Anexarea Crimeei şi sprijinul dat de către Rusia separatiştilor din estul Ucrainei au escaladat într-o rivalitate făţişă între SUA şi Rusia, culminând cu impunerea de sancţiuni economice şi financiare, dar şi „lovituri sub centură“, precum apropierea geopolitică tot mai mare a americanilor de Cuba şi Vietnam, dar şi recentul acord preliminar cu Iranul privind dosarul nuclear, care va conduce la inundarea planetei cu ţiţei ieftin.

În ciuda retoricii agresive a Rusiei, a zborurilor mult mai dese ale bombardierelor sale la graniţele NATO şi a ameninţărilor voalate la adresa unor state, inclusiv asupra României, diplomaţia americană este pe cale să strângă Rusia într-un „cerc de foc“, atât economic, cât şi politic.

Sancţiunile, cea mai vizibilă pedeapsă

Cele mai ştraşnice sancţiuni occidentale vizează sectorul petrolier rus, care reprezintă principala sursă de venituri la buget. Astfel, giganţii Rosneft, Gazprom Neft şi Transneft se află direct pe lista entităţilor care nu se mai pot împrumuta în Occident, nici pe burse, nici la bănci. 

Rosneft este condusă de către Igor Sechin, „ţarul energiei“, fost vicepremier rus şi prieten foarte apropiat al preşedintelui Vladimir Putin. Sechin, numit încă din 2004 preşedinte al consiliului de administraţie al Rosneft, a încercat creeze un colos al petrolului, deţinut de stat, pe modelul Gazprom. Şi a reuşit. Parţial.

Rosneft a fost clădit iniţial pe ruinele Yukos, cea mai mare parte a activelor acestuia fiind preluate de către grupul de stat. Ulterior, Sechin a început o serie agresivă de achiziţii. Profitând de criza datoriilor din Europa, Rosneft a achiziţionat în 2011 50% din Rohr Oel, cea mai mare companie de prelucrare a petrolului din Rusia, cu patru rafinării, a mai cumpărat o cotă minoritară în Saras – compania petrolieră deţinută de magnatul italian Massimo Moratti, fostul patron al clubului de fotbal Internazionale Milano.

Efectul Rosneft

Dar cea mai mare achiziţie a sa a fost o tranzacţie în trei prin care Rosneft a înghiţit producătorul de ţiţei TNK-BP contra a 55 de miliarde de dolari. TNK-BP era în acel moment al treilea producător rus de petrol şi era controlat de către grupul britanic BP împreună cu o serie de oligarhi ruşi. Tranzacţia a lăsat Rosneft foarte îndatorată, iar după interzicea accesului la finanţare, Rosneft a cerut un ajutor de stat de 49 de miliarde de dolari.

Gigantul a trebuit să fie ajutat de către banca centrală a Rusiei în luna decembrie, pentru plasarea unor obligaţiuni în valoare de 10 miliarde de dolari care să o ajute la plata datoriilor, măsură care a accelerat prăbuşirea rublei. În acest an, Rosneft are de plătit datorii în valoare de 23,5 miliarde de dolari.

Războiul şi mai rece: adio explorări în Arctica

Pe lângă accesul la finanţare, companiile vestice nu au mai avut acces la tehnologie în domeniul zăcămintelor neconvenţionale, iar grupurile petroliere au acces interzis la explorarea zăcămintelor arctice.

Astfel a căzut explorarea pe care Rosneft o făcea în Arctica cu ExxonMobil, cel mai mare grup petrolier din lume.

Dar nu numai atât: faptul că Rosneft s-a extins prea mult a dus şi la fricţiuni între preşedintele rus Vladimir Putin şi Igor Sechin, după ce acesta a cerut schimbarea sistemului fiscal, ceea ce ar fi afectat veniturile statului, dar ar fi ajutat petroliştii.

Despăgubiri de 50 de miliarde de dolari în cazul Yukos

De Rosneft este legat ombilical şi cazul Yukos. Foştii acţionari ai companiei petroliere au atacat în instanţele internaţionale naţionalizarea din 2004, iar anul trecut au obţinut două victorii imense.

Mai întâi, Curtea Internaţională de Arbitraj de la Haga a acordat despăgubiri în valoare de 50 de miliarde de dolari, după ce holdingul GML Ltd ceruse 103 miliarde de dolari. 

Reamintim, oligarhul Mihail Hodorkovski – cel care controla grupul petrolier, a stat în închisorile ruse mai bine de zece ani, după ce a fost acuzat de fraudă, spălare de bani şi deturnare de fonduri, fiind eliberat abia la finele anului trecut. 

 El avea în 2003 o avere estimată la 15 miliarde de dolari, iar Yukos era în acel moment cea mai mare companie petrolieră rusă. Aceasta a fost acuzată de o evaziune gigantică, de 27 de miliarde de dolari, falimentată şi vândută pe bucăţi.

Aceste bucăţi au fost cumpărate la preţuri foarte mici de către Rosneft.

De asemenea, micii acţionari bursieri au câştigat la CEDO despăgubiri în valoare de 2 miliarde de euro. 

Abia zilele trecute Rosneft a anunţat încetarea ostilităţilor într-un alt caz, cu subsidiarele olandeze ale Yukos. Cei 55.000 de mici investitorii vor primi pachete de acţiuni la o serie de subsidiare ale Rosneft. Înţelegerea nu are niciun efect asupra proceselor câştigate deja, astfel că ruşii trebuie să plătească mai departe atât cele 50 de miliarde de dolari pierdute la Haga, cât şi suma decisă de CEDO.

Blocarea South Stream

Căderea South Stream este un alt moment de cotitură. Deşi nu se află direct pe lista grupurilor sancţionate, Gazprom a suferit şi ea de pe urma răcirii considerabile a relaţiilor dintre Rusia, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi SUA de partea cealaltă.

Gazoductul South Stream trebuia să transporte gaze pe sub Marea Neagră, până în Bulgaria. De aici, ramura sudică urma să treacă prin Grecia, pe sub Marea Adriatică şi să ajungă în Italia. Ramura nordică trebuia să traverseze Serbia, Ungaria şi Austria, cu ramificaţii către Croaţia şi Slovenia. Dar proiectul în valoare de 55 de miliarde de dolari a căzut după ce Comisia Europeană s-a împotrivit. Motivul: proiectul nu respecta legislaţia comunitară privind separarea între producţie, transport şi furnizare. 

Putin a anunţat rapid re-rutarea South Stream către Turcia, noua conductă fiind numită Turkish Stream. Ba chiar Gazprom a ameninţat că va opri total livrările prin Ucraina din 2019-2020, când noul gazoduct va fi gata.

Experţii nu cred, însă că acest lucru este posibil, deoarece grupurile industriale sau energetice europene cu care ruşii au contracte ar putea da în judeca Gazprom şi să ceară despăgubiri consistente.

Monopolul Gazprom, atacat în Estul Europei

Gazprom mai este atacată şi în centrul puterii sale: folosirea gazelor ca instrument de şantaj în Estul Europei. Statele baltice au pus deja în funcţiune terminale gaze lichefiate, iar un astfel de proiect are loc şi în Polonia.

România şi-a redus atât de mult consumul încât importurile de gaze mai sunt doar 6% din consum, ba chiar a început livrările şi către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni. Zăcămintele din Marea Neagră sunt programate să intre în producţie din 2019, an în care România va putea acoperi singură atât consumul său cât şi pe cel din Basarabia. Gazprom a ameninţat recent Republica Moldova că ar putea tăia gazele pentru datoria de 5,2 miliarde de dolari. Doar că 89% din această datorie este produsă de Transnistria, condusă de către separatiştii proruşi.

Bulgaria doreşte şi ea importuri de gaze din zona Mării Caspice, dar şi din România.

Concomitent, Ucraina importă gaze din vestul Europei prin „flux reversibil“, iar cantităţile au ajuns deja mai mari decât cele provenite din Rusia. Pierderea influenţei este atât de ameninţătoare încât Gazprom a redus zilele trecute şi mai mult preţurile gazelor pentru Ucraina, până la 247 de dolari pe mia de metri cubi.

De altfel, liderii europeni au decis creearea unei „Uniuni Europene a Energiei“, un pas important în negocierile cu Gazprom.

În fine, monopolul în Europa de Est al Gazprom şi sub lupa Comisiei Europene. Aceasta investighează practicile anticoncurenţiale ale Gazprom de câţiva ani, iar Gazprom ar putea fi amendată cu până la 13 miliarde de dolari, echivalentul a 10% din cifra de afaceri, dacă nu oferă concesii privind preţul gazelor şi condiţiile contractuale.

Achiziţii care au căzut

Mai multe achiziţii au căzut în ultimul an din cauza opoziţiei politice. Cea mai importantă este tranzacţia prin care conglomeratul industrial german BASF, cel mai mare grup chimic din lume, făcea un schimb de active cu Gazprom.

Mai precis, Gazprom urma să capete traderul Wingas şi depozitele subterane de gaze ale companiei, iar BASF ar fi primit pachete de acţiuni la o serie zăcăminte din Siberia.

Sancţiunile au mai avut un efect: căderea tranzacţiei prin care Rosneft dorea preluarea operaţiunilor de trading cu ţiţei ale băncii americane Morgan Stanley.

O altă afacere care implica companii germane este vânzarea de către grupul de utilităţi RWE a operaţiunilor sale petroliere şi de gaze către o serie de oligarhi ruşi. Mai exact, este vorba de Dea – o subsidiară care are operaţiuni în mai multe zone, între care cele mai sensibile sunt plasate în Marea Nordului. Cumpărătorul este L1 Energy, un vehicul de investiţii fondat de către oligarhul rus Mikhail Fridman cu banii încasaţi din vânzarea TNK-BP către Rosneft. Autorităţile britanice au anunţat deja că îşi rezervă dreptul de a impune vânzarea acestora către altcineva în cazul în care UE şi SUA decid înăsprirea sancţiunilor. Astfel, zăcămintele britanice vor fi operate separat de Dea, iar RWE a promis că le va cumpăra înapoi într-un astfel de scenariu.

În fine, Gazprom a renunţat la realizarea unei extensii a gazoductului Nord Stream din Germania către Marea Britanie. Nord Stream transportă gaze din Rusia în Germania pe sub Marea Baltică şi este deja funcţional. Conducta este deja funcţională, fiind inaugurată în 2011. Planurile pentru realizarea unei extensii către Marea Britanie vizau extinderea afacerilor Gazprom în acest stat, dar au căzut ca urmare a poziţiei premierului David Cameron faţă de anexarea Crimeei şi a atitudinii Rusiei.

Contractele energetice cu China, ameninţate de lipsa banilor

Gazprom s-a reorientat şi spre China, semnând două contracte bănoase pentru alimentarea statului asiatic cu 68 de miliarde de metri cubi de gaze. Dar pentru asta trebuie să construiască două conducte gigantice, „Forţa Siberiei“ – în Extremul Orient rus, şi Altai – între vestul Siberiei şi vestul Chinei. Numai că acestea au costuri imense. Numai realizarea „Forţei Siberiei“, care va avea aproximativ 4.000 de kilometri, necesită 60-70 de miliarde de dolari, plus dezvoltarea unor zăcăminte noi. Problema finanţării conductei a declanşat recent un mic conflict între Vladimir Putin şi conducerea Gazprom, care ar prefera să dezvolte mai întâi conducta Altai, mai scurtă şi mai ieftină de realizat. De asemenea, aceasta ar fi alimentată din câmpurile aflate deja în funcţiune, ceea ce nu ar mai necesita investiţii costisitoare în noi zăcăminte.

Probleme grave în sectorul financiar

Marile bănci ruse de stat au fost şi ele lovite dur, după ce Occidentul a pus pe lista sancţiunilor cele mai mari bănci de stat: Sberbank, VTB Group, Vneshconombank – banca de dezvoltare a Rusiei, Gazprombank – braţul financiar al gigantului omonim şi Rosselkhozbank – banca agricolă a Rusiei.

Iar sancţiunile au făcut deja victime, atât VTB, cât şi Rosselkhozbank primind câteva runde de ajutoare de stat pentru a putea rezista, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu Gazprombank. 

De altfel, devalorizarea rapidă a rublei, care a pierdut anul trecut circa 50% din valoare, a afectat un număr mare de bănci. În decembrie 2014 a apărut şi primul faliment: Trust Bank, a 32-a bancă rusă după active. Autorităţile au injectat 2,4 miliarde de dolari pentru a o salva, astfel încât pieţele să fie calmate.

„The Moscow Times“ scria luna trecută că o cincime din numărul total de bănci ruse se află sub supervizarea băncii centrale din cauza bilanţurilor slabe.

Banca Rusiei a cheltuit peste 130 de miliarde de dolari ca să apere rubla

Tot în sectorul financiar, un alt efect l-a constituit cheltuirea a 90 de miliarde de dolari pentru apărarea rublei numai în 2014, după ce mari cantităţi de bani au ieşit din Rusia, ca urmare a sancţiunilor şi a temerilor privind intensificarea acestora. Banca Rusiei are rezerve internaţionale de 360,2 miliarde de dolari, potrivit raportării din februarie, dar suma este mult mai mică faţă de momentul începerii problemelor în Ucraina. Acestea se ridicau la 493 de miliarde de dolari în data de 28 februarie 2014, potrivit propriului site.

Iar situaţia nu se prevede prea bună nici în acest an: bugetul Rusiei a fost revizuit în data de 27 martie şi prevede un deficit de 46 de miliarde de dolari acest an, respectiv 3,7% din Produsul Intern Brut (PIB) al Rusiei.

Noul buget estimează cheltuieli de 53 de miliarde de dolari din Fondul de Rezervă, care este programat, astfel, să mai rămână doar cu 45 de miliarde de dolari la finele anului. 

Inundarea planetei cu petrol

Pe lângă tranzacţii şi proiecte, Rusia a fost lovită dur şi în alt mod: scăderea bruscă a preţului ţiţeiului pe bursele mondiale de mărfuri de la 115 dolari pe baril în vara anului trecut până la niveluri din jurul a 55 de dolari acum.

Varianta oficială este că ţiţeiul s-a ieftinit din cauza unui „război comercial“ între Organizaţia Statelor Producătoare şi Exportatoare de Petrol (OPEC) şi producătorii americani, care extrag ţiţei din zăcăminte neconvenţionale. Mai precis, OPEC a decis să nu reducă producţia pentru a-şi proteja cota de piaţă, ştiut fiind că statele arabe extrag petrol chiar şi 4 dolari pe baril, pe când producătorii americani au costuri în jurul a 40 de dolari pe baril. Astfel, pe plan mondial oferta de ţiţei este mult mai mare decât cererea, ceea ce duce în jos cotaţiile.

Numai că OPEC este condusă de facto de Arabia Saudită, iar aceasta are propriile fricţiuni cu Rusia, atât din cauza sprijinului pe care Moscova îl oferă preşedintelui sirian Bashar al Assad, cât şi Iranului – unde Rosatom construieşte reactoare nucleare. Un bancher rus declara că, practic, SUA s-au înţeles cu Arabia Saudită să ducă preţul în jos. Astfel, un baril foarte ieftin ajută atât la realizarea scopurilor geopolitice ale SUA, care presează astfel Rusia prin reducerea veniturilor încasate din petrol, cât şi cele ale Arabiei Saudite, în rivalitatea sa regională cu Iranul.

Dosarul nuclear iranian

De altfel, rezolvarea dosarului nuclear iranian va avea fix acelaşi efect de inundare a planetei cu petrol, după ce ridicarea sancţiunilor occidentale va permite Iranului să exporte vastele sale cantităţi stocate. Iranul are depozitate în flota sa de petroliere circa 30 de milioane de tone de petrol. Înainte de impunerea de sancţiuni, Iranul exporta 2,5 milioane de barili pe zi, iar acum mai exportă doar 1,1 milione de barili pe zi. 

Ridicare succesivă a sancţiunilor înseamnă că tot petrolul stocat de iranieni va veni pe piaţă, ceea ce va duce la noi scăderi ale preţului ţiţeiului. Joi, după anunţarea acordului cu Iranul, petrolul s-a ieftinit cu 4%.

Deşi discuţiile au implicat un număr de şase mari puteri mondiale, inclusiv Rusia, principalul actor al negocierilor cu Teheranul au fost Statele Unite.

Reducerea cotaţiilor ţiţeiului afectează direct Rusia, deoarece petrolul şi gazele acontează două treimi din exporturile ruse şi jumătate din veniturile la buget. Astfel, cu cât petrolul e mai ieftin, cu atât giganţii energetici ruşi şi statul au venituri mai mici.

Cuba şi Vietamul, noii prieteni ai americanilor

Imediat după izbucnirea războiului în Ucraina, SUA au făcut o primă mutare surprinzătoare: o deschidere către Cuba şi începerea unei normalizări a relaţiilor. Cuba este importantă deoarece era un aliat tradiţional al Rusiei. În fapt, de aici a început „criza rachetelor“ din anii ’60, care aproape a escalat într-un război nuclear între SUA şi URSS. 

Rusia doreşte deschiderea bazei de la Lourdes din Cuba, folosită anterior pentru spionarea SUA. Între timp, SUA şi Cuba au început normalizarea relaţiilor. Discuţiile nu merg la fel de repede pe cât se doreşte, însă, Havana cerând Washingtonului predarea teritoriului pe care se află baza de la Guantanamo, ridicarea restricţiilor comerciale şi reducerea sprijinului oferit disidenţilor.,

Vietnamul se află şi el în aceleaşi coordonate. A avut un lung război cu SUA, dar acum se află într-o fază de apropiere de Washington, ca urmare a intensificării disputelor cu China pentru o serie de insule din Marea Chinei de Sud.

Administraţia americană a cerut Vietnamului să nu mai permită alimentarea cu carburant a avioanelor militare ruse care pot transporta arme nucleare pe fondul tensiunilor din regiunea Asia-Pacific între Statele Unite, Rusia şi China, potrivit „The Moscow Times“. Alimentarea bombardierelor se face printr-o fostă bază aeriană americană, în portul vietnamez Cam Ranh. După ce alimentează, avioanele ruse efectuează „zboruri provocatoare“ până în apropierea insulei americane Guam, din vestul Oceanului Pacific.

Generalul Brooks a adăugat că zborurile provocatoare ale avioanelor militare ruse s-au intensificat în regiunea Asia-Pacific începând din martie 2014, pe fondul crizei din Ucraina, care a tensionat relaţiile dintre SUA şi Rusia.

Portul vietnamez Cam Ranh găzduieşte în prezent trei submarine cumpărate de administraţie de la Hanoi de la ruşi pentru a încerca să opreaască o posibilă expansiune a Chinei în Marea Chinei de Sud. 

Totuşi, în ultima perioadă, Vietnamul a început să intensifice cooperarea în mai multe domenii şi cu Statele Unite, de teama unei agresiuni a Chinei.

„Scutul“ din Coreea de Sud şi prietenia dintre Putin şi tovarăşul Kim

Dincolo, Rusia început o mai mare apropiere cu Coreea de Nord, lansând „anul prieteniei“ cu acest stat. De altfel, liderul de la Phenian, Kim Jong-un, urmează să fie prezent la Moscova la defilarea din 9 mai, când se aniversează 70 de ani la terminarea celui de-al doilea Război Mondial.

Kim Jong-un încearcă să reducă dependenţa ţării sale faţă de China, principalul său partener politic şi economic. Relaţiile dintre China şi Coreea de Nord s-au răcit în ultimii ani, ca urmare a declaraţiilor belicoase ale nord-coreenilor şi a crizei constante pe care aceştia o provoacă în peninsula coreeană prin acţiunile sale armate, precum torpilarea unei nave sud-coreene în 2010, sau testele sale balistice cu rachete.

Din cauza problemelor provocate de Coreea de Nord, SUA au anunţat instalarea unor sisteme de rachete în Coreea de Sud, măsură care sperie China.

Acţiunile Phenianului au determinat distanţarea Beijingului de turbulentul său partener, iar Kim Jong-un caută acum aliaţi. Iar Putin este numai potrivit.

De altfel, cotidianul oficial rus Rossiiskaia Gazeta anunţa în octombrie 2014 că Rusia va moderniza aproximativ jumătate din reţeaua de căi ferate a Coreei de Nord, în schimbul accesului la resursele naturale importante ale acestei ţări.

Acest proiect ruso-coreean, care prevede modernizarea a peste 3.000 de kilometri din totalul de 7.000 de kilometri de căi ferate din Coreea de Nord, pe parcursul următorilor 20 de ani, este estimat la 25 de miliarde de dolari, a declarat ministrul responsabil cu dezvoltarea Extremului Orient rus, Aleksandr Galushka.

Lucrările de modernizare vor fi efectuate în primul rând pe tronsoanele situate în apropierea unor zăcăminte de resurse naturale, a explicat el.

În schimb, Rusia va participa la prospectarea acestor zăcăminte, precum şi la extracţia lor, în cadrul unui acord privind partajarea producţiei, a precizat ministrul.

Veniturile din exploatarea zăcămintelor vor ajunge într-o întreprindere comună ruso-coreeană, care va finanţa la rândul său modernizarea căilor ferate nord-coreene, în special activitatea societăţilor ruse responsabile cu tehnologia şi ingineria în acest proiect, potrivit sursei citate.

Valoarea resurselor naturale ale Coreei de Nord, printre care uraniu, cărbune şi metale rare, este estimată la cel puţin 6.000 de miliarde de dolari.