Alimentele s-au scumpit în toată lumea în iulie, a doua lună consecutivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mama si copil cu masca la cumparaturi in supermarket FOTO Shutterstock

Alimentele s-au scumpit în toată lumea în luna iulie, pentru a doua lună consecutivă, a informat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în iulie, în urma avansului preţurilor la uleiuri vegetale, lactate şi zahăr, extinzând redresarea de luna trecută, după scăderile puternice provocate de pandemia de coronavirus, a anunţat FAO, transmite Reuters, citat de Mediafax.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În iulie, acest indice a crescut la 94,2 puncte, de la 93,1 puncte luna precedentă.

"La fel ca în iunie, creşterea preţurilor la uleiuri vegetale, lactate şi zahăr a compensat preţul mai redus la carne, pe fondul valorii constante a indicelui preţului cerealelor", se arată în comunicatul FAO.

Preţurile la uleiuri vegetale au urcat cu 7,6% în iulie, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni. Preţurile la lactate şi zahăr au urcat cu 3,5% şi, respectiv, 1,4%, în timp ce Preţurile la carne au scăzut cu 1,8%,în urma reducerii cererii. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite