Airbus reduce producţia celui mai mare avion de pasageri din lume, ca să aibă comenzi şi după 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Constructorul aeronautic intenţionează să producă doar şase aparate A380 pe an, astfel încât să poatţă asigura supravieţuirea programului şi dincolo de acest deceniu, deşi cererile pentru A380 – cel mai mare avion de pasageri din lume, care are până la 544 de locuri – sunt reduse din cauza consumului foarte mare de combustibil.

Potrivit unor surse din industria aeronautică, citate de Reuters, Airbus analizează o posibilă reducere a ritmului de producţie al aparatelor A380 până la şase exemplare pe an, în ideea de a asigura supravieţuirea programului şi dincolo de acest deceniu.

Vânzările celui mai mare avion de pasageri din lume au scăzut drastic în ultimul timp, din cauza preferinţei companiilor aeriene pentru avioanele cu două motoare şi un consum mai mic de combustibil. 

Airbus a livrat în acest an 14 aparate A380, sursele citate de Reuters precizând că producătorul de aeronave i-a informat pe unii acţionari că analizează o posibilă reducere a ritmului de producţie până la şase aparate pe an. Deocamdată nu este clar când anume ar urma să fie decisă o nouă reducere a ritmului de producţie.

Reducerea ritmului de producţie al avioanelor A380 până la şase exemplare pe an ar ajuta la menţinerea producţiei până în 2028 şi ar oferi Airbus răgazul necesar pentru a găsi noi clienţi.

În 2015 nu a vândut niciun avion. Anul viitor vrea să producă doar 8 

Începând din luna martie 2015 şi până în prezent, Airbus nu a vândut niciun singur A380 înregistrând doar anularea comenzilor pentru două aparate.

Ca atare, Airbus a redus ritmul de producţie pentru avioanele A380 de la un vârf de 30 de unităţi pe an până la opt exemplare pe an în 2019, în speranţa că vânzările îşi vor reveni.

Însă şi planurile vizând menţinerea producţiei la nivelul de opt aparate A380 pe an sunt puse sub semnul întrebării, în condiţiile în care Airbus are probleme în a finaliza o comandă importantă pentru 36 de aparate A380 din partea Emirates Airlines, companie aeriană controlată de emiratul Dubai.

Emirates Airlines a comandat 142 de avioane, din care i-au fost livrate 100

Potrivit analiştilor, negocierile care se derulează în prezent cu Emirates Airlines vor fi cruciale pentru viitorul modelului A380. Emirates este de departe cel mai mare cumpărător de avioane A380 cu 142 de exemplare comandate şi 100 livrate deja. Un aparat A380 are un preţ de catalog de 436 milioane de dolari.

Preşedintele Emirates a declarat luna trecută la salonul aeronautic de la Dubai că autorităţile din Dubai vor să fie sigure că grupul european Airbus va continua să producă modelul A380 superjumbo timp de cel puţin 10 ani, înainte ca Emirates Airlines să plaseze o nouă comandă pentru cel mai mare avion de pasageri din lume.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite