Adidas îşi vinde cea mai cunoscută marcă, rivală a Nike, cu 1 miliard de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
adidas sediu

Producătorul german de echipamente sportive Adidas AG a anunţat marţi că a decis să vândă unul dintre cele mai cunoscute branduri ale sale, la 15 ani după ce a cumpărat producătorul american de articole sportive pentru a putea concura mai bine cu rivalul Nike Inc.

Adidas a precizat că a demarat un proces oficial de separare de Reebok, în cadrul unei strategii pe cinci ani care va fi prezentată în data de 10 martie, când vor fi date publicităţi şi rezultatele companiei pe 2020. O sursă din mediul bancar a estimat că brandul Reebok ar putea fi evaluat la aproximativ 1 miliard de euro (circa 1,2 miliarde de dolari), scrie Reuters.

"Reebok şi Adidas vor putea să îşi realizeze mai bine potenţialul de creştere independente una de alta", a declarat directorul general de la Adidas, Kasper Rorsted.

Adidas a preluat Reebok în 2006, cu 3,8 miliarde de dolari, însă performanţele slabe ale acestei mărci au determinat investitorii să ceară în repetate rânduri grupului german să vândă marca Reebok. În trimestrul al treilea al anului trecut, vânzările Reebok au scăzut cu 7% până la 403 milioane de euro, după o cădere de 44% în trimestrul al doilea.

Printre opţiunile Adidas se numără transformarea Reebok într-o companie independentă sau vânzarea mărcii către un fond de private equity, către un alt mare retailer de articole sportive sau către un jucător care deţine mai multe mărci cum este VF Corp, care deţine mărcile Timberland şi North Face. 

În 2019, Adidas a revizuit în scădere valoarea contabilă a Reebok cu aproape jumătate, comparativ cu 2018, la 842 milioane de euro (1,02 miliarde de dolari).

Vânzările nete ale Reebok au scăzut cu 7% în trimestru al treilea, la 403 milioane de euro (489,40 milioane de dolari), după un declin de până la 44% în trimestrul precedent.

Colaborările recente cu celebrităţi precum Cardi B şi un accent recent pe îmbrăcămintea pentru femei au îmbunătăţit situaţia mărcii, a declarat Jessica Ramirez, analist de retail la Jane Hali & Associates.

"Reebok nu va fi o povară prea mare pentru cine o va prelua, dacă există o vânzare", a adăugat Ramirez.

Adidas a anunţat la începutul lunii noiembrie că se aşteaptă la o scădere a vânzărilor totale în ultimele trei luni ale anului, deoarece reintroducerea carantinelor în Europa va anula probabil efectul pozitiv al revenirii la creştere în China şi al cererii puternice pentru echipament de alergare şi produse create de cântăreaţa Beyonce.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite