Încă un scandal pe piaţa auto mondială: Americanii acuză Fiat Chrysler că au falsificat vânzările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compania Fiat Chrysler a raportat 69 de creşteri consecutive ale vânzărilor din SUA, după ce a ieşit din faliment
Compania Fiat Chrysler a raportat 69 de creşteri consecutive ale vânzărilor din SUA, după ce a ieşit din faliment

Acţiunile Fiat Chrysler au fost suspendate joi în mai multe rânduri de la tranzacţionare, la bursa din Milano, după o scădere de peste 10%, în urma informaţiei că doi dealeri auto din SUA acuză compania că ar fi oferit sume mari de bani pentru a raporta vânzări peste cele reale.

Doi dealeri din cadrul grupului Napleton Automotive Group au intentat marţi un proces civil la un tribunal federal din Chicago, în care acuză, printre altele, că Fiat Chrysler a conspirat cu unii dealeri pentru a umfla datele referitoare la vânzările lunare, transmite MarketWatch.

Un purtător de cuvânt al Fiat Chrysler în SUA a spus că producătorul auto nu a fost anunţat oficial despre acţiunea în justiţie şi nu poate comenta înainte de a cunoaşte acuzaţiile. Un reprezentant al Fiat Chrysler din Italia a refuzat la rândul său să comenteze.

La ora transmiterii ştirii, titlurile Fiat Chrysler sunt în declin cu 9%, la 6,77 euro pe unitate.

Compania a raportat 69 de creşteri consecutive ale vânzărilor din SUA, după ce a ieşit din faliment.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite