Zeci de mii de pensii se vor recalcula din octombrie. Ce categorii sunt vizate şi cât vor primi în plus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre amendamentele votate miercuri în Camera Deputaţilor şi trimise spre promulgare preşedintelui României priveşte recalcularea din oficiu a aproximativ 100.000 de pensii, de care beneficiază persoane care s-au pensionat în perioada 1990 – 2011. Procesul de recalculare va începe la 1 octombrie a.c.

Declaraţia a fost făcută de deputatul PSD Ilie Toma, unul dintre iniţiatorii proiectului de act normativ pentru modificarea Legii pensiilor publice.

Potrivit acestuia, aproximativ 100.000 de pensionari care au lucrat în grupele I şi II de muncă, şi care au ieşit la pensie în perioada 1990 - 1 ianuarie 2011, vor beneficia, la nivel naţional, de recalcularea din oficiu a pensiilor şi de o majorare a veniturilor în urma acestui proces.

El a explicat că procesul de recalculare a pensiilor pentru aceşti beneficiari va începe la 1 octombrie 2018, principalele categorii profesionale la care se vor aplica noile prevederi fiind foştii angajaţi din minerit, siderurgie, construcţii, căi ferate şi alte domenii care s-au încadrat în grupele I şi II de muncă.

"Proiectul de lege ce a fost votat în Camera Deputaţilor îndreaptă inechităţile şi dezechilibrele create de-a lungul timpului prin diverse articole legislative care s-au suprapus şi se pare că nu au fost cele mai eficiente. (...) El se adresează unui număr de aproximativ 100.000 de pensionari, la nivel naţional. În judeţul Hunedoara vor fi recalculate în jur de 12.000 de dosare care includ mineri, siderurgişti, constructori, grupele I şi II de la CFR, toate categoriile care, la vremea respectivă, au fost încadrate în grupa I - grupă specială şi grupa a II-a - grupă deosebită", a explicat, citat de Agerpres, deputatul Ilie Toma, fost director al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara.

El a arătat că prin noile reglementări stagiul minim de cotizare a fost stabilit la 20 de ani de muncă pentru mineri şi 25 de ani pentru siderurgişti.

Efortul bugetar necesar pentru acoperirea sumelor rezultate ca urmare a recalculării pensiilor a fost estimat de către parlamentarul PSD la circa 70 milioane de lei pe an.

La rândul său, senatorul Cristian Resmeriţă (PSD) a arătat că minerii ale căror punctaje medii vor fi recalculate, ar putea beneficia de un spor de peste 1.000 de lei la actuala pensie.

Citeşte şi:

Vârsta standard de pensionare, redusă cu 13 ani. Care sunt categoriile vizate de noua lege a pensiilor

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite