Vlad Şandru, Provident: Împrumutul până la salariu, o nişă total diferită cu riscuri foarte mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima perioadă, a sporit numărul IFN-urilor (instituţii financiare nebancare) care acordă împrumuturi rapide şi online sau chiar prin banalul SMS, până la următorul salariu, disponibile persoanelor cu probleme temporare de finanţare sau cu întârzieri la plata ratelor pentru creditele deja existente.

Cum nu exista „pranz gratis", DAE la aceste finantari pe perioade scurte sunt de obicei calculate pe zi si pot ajunge chiar si la cote impresionante.

Vlad Sandru, directorul de comunicare al Provident Financial, unul dintre cei mai importanti furnizori de credite la domiciliu din Romania, asimilat frecvent cu IFN-uri care dau credite pana la salariu sau confundat uneori cu un cabinet stomatologic (din cauza numelui), a afirmat, la o intalnire cu jurnalistii, ca aceasta nisa „pana la salariu" nu reprezinta o tinta de afaceri pentru companie, asa cum aceste companii care dau credite pe termen foarte scurt nu constituie "o competitie directa".

„Aceasta modalitate de creditare, denumita «payday loans» - credite de pana la salariu, reprezinta o alternativa pentru cei care au nevoie de sume mici de bani, extrem de rapid, pe perioade foarte scurte de timp, dar cu un DAE foarte mare. Nu avem in plan si nici un interes in acest moment sa incepem sa oferim imprumuturi in conditii similare. Ne uitam, pe de alta parte, la variante prin care, in masura in care exista o nevoie reala de finantare, pe perioade de 3 pana la 6 luni de zile, sa includem in oferta noastra astfel de produse. In schimb, pe perioade de o luna sau mai putin nu ne intereseaza. Consideram ca este o nisa complet diferita, care implica niste riscuri foarte mari si o abordare mai putin responsabila decat ceea ce consideram noi adecvat", a declarat Vlad Sandru.

Provident Financial a acordat in primul semestru imprumuturi in valoare de 68,4 milioane euro in Romania si Bulgaria, in crestere cu 26% fata de aceeasi perioada a anului trecut, avand 307.000 de clienti activi, comparativ cu 269.000 in iunie 2013. Veniturile celor doua companii au crescut cu 23% comparativ cu primul semestru al anului trecut, pana la 45,3 milioane de euro. Profitul operational brut al Provident Financial Romania, conform standardelor internationale de raportare financiara IFRS, a fost de 2,1 milioane de euro.

Citeşte continuarea pe wall-street.ro

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite