Vestea mult-aşteptată pentru românii cu credite în franci elveţieni. O bancă din România, obligată de instanţă să restituie sumele din fluctuaţiile CHF

Vestea mult-aşteptată pentru românii cu credite în franci elveţieni. O bancă din România, obligată de instanţă să restituie sumele din fluctuaţiile CHF

Imagine: CSALB

Banca Raiffeisen a fost obligată de Tribunalul Specializat Cluj-Napoca să restituie unui client sumele de bani pe care le-a perceput în plus la ratele de credit faţă de cursul din 2008 al francului elveţian, în condiţiile în care CHF a cunoscut, în ultima decadă, chiar şi o triplare a cursului faţă de leu.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Reprezentanţii Raiffeisen Bank spun că banca va respecta hotărârea instanţei, dar menţionează că aceasta este contrară practicii generale din România şi a dreptului Uniunii Europene şi că îşi rezervă dreptul de a o ataca.
 
„Raiffeisen Bank va respecta hotărârea instanţei aşa cum a fost ea pronunţată. Nu putem însă să nu constatăm că este o practică izolată, a unui complet de la Tribunalul Comercial Cluj, contrară practicii generale din România, dar şi dreptului Uniunii Europene. Pornind de la această constatare, ne rezervăm dreptul de a formula o cale extraordinară de atac pentru încălcarea de către instanţă a dreptului comunitar“, au precizat reprezentanţii Raiffeisen Bank.
 
Ştirea iniţială:
 
„Banca Raiffeisen a fost obligată la îngheţarea cursului CHF la doar 2.3 lei / Franc Elveţian şi în acelaşi timp obligată să restituie toţi banii plătiţi de către împrumutat din 2008 şi până în prezent ca excedent peste cei 2.3 lei/ CHF, la care se adaugă dobânda legală. Decizia vine la o zi de la pronunţarea CCR pe legea Dării în plata care viza reechilibrarea contractelor (varianta mult redusă a îngheţării cursului CHF)”, a declarat pentru „Adevărul” avocatul Adrian Cuculis.
 
Tribunalul Specializat Cluj a admis apelul formultat de Ilonka şi Călin Raoul Solosi împorva sentinţei civile a Judecătoriei Cluj-Napoca.
 
Redăm principalele puncte din soluţia definitivă şi iervocabilă a instanţei din dosarul 22275/211/2019:
 
  • Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută parţială a clauzei (…) din contractul de credit (…) încheiat între pârâta împrumutătoare şi reclamanţii împrumutaţi consumatori, în măsura în care îi obligă pe reclamanţii împrumutaţi consumatori să suporte variaţiile, pozitive sau negative, ale cursului de schimb al BNR aplicabil CHF/RON la data încheierii contractului de credit, 2 octombrie 2008: 1 CHF = 2,3886 RON.
  • În urma eliminării clauzei parţial abuzive, nule absolut, arătate mai sus, restituirea de către reclamanţii împrumutaţi consumatori a împrumutului către pârâta împrumutătoare (…) are loc după cum urmează: banca pârâtă împrumutătoare are obligaţia de a accepta plata voluntară din partea reclamanţilor împrumutaţi consumatori sau, după caz, de a debita oricare cont al reclamanţilor împrumutaţi consumatori utilizând următoarea formulă: suma de rambursat în CHF conform graficului de rambursare X 2,3886 / rata de schimb RON/CHF stabilită de BNR pentru data scadenţei.
  • Obligă pârâta împrumutătoare să restituie reclamanţilor împrumutaţi consumatori, în lei, utilizând cursul de schimb 1 CHF = 2,3866 RON, toate sumele de bani percepute în plus şi/sau debitate în plus din conturile reclamanţilor faţă de sumele pe care reclamanţii trebuiau să le plătească conform formulei de calcul: suma de rambursat în CHF conform graficului de rambursare X 2,3886 / rata de schimb RON/CHF stabilită de BNR pentru data scadenţei, pe parcursul perioadei cuprinse între data încheierii contractului de credit (din – n.r.) 2 octombrie 2008 şi data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, plus dobânda legală, calculată pentru fiecare sumă de restituit de la momentul încasării şi până la momentul restituirii”.
 
Instanţa precizează că dobânda legală reprezintă dobânda pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit din 2 octombrie 2008 au fost guvernate de OG nr. 9/2000, respectiv reprezintă dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit  au fost sau sunt guvernate de OG nr. 13/2011.
 
Dobânda legală se va calcula asupra sumelor plătite în plus calculate în lei, la cursul de schimb CHF/RON al BNR de la data efectuării plăţii fiecărei astfel de sume, au mai dispus judecătorii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările