Veniturile gospodăriilor au crescut cu 15% în ultimul an, până la o medie de 660 de euro pe lună în primul trimestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în primul trimestru al acestui an cu 15,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 2.969 de lei (circa 660 de euro), arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de trimestrul IV din 2015, când veniturile totale medii ale unei gospodării din România au fost de  2.862 de lei (circa 640 de euro), veniturile gospodăriilor au crescut cu 3,7% în primele trei luni din 2016.

De unde vin banii gospodăriilor

În primul trimestru din acest an, o gospodărie din România a realizat, în medie, venituri băneşti de 2.512 lei şi venituri în natură de 456 lei.

O gospodărie din România are, în medie, în jur de 2,6 persoane, astfel că veniturile băneşti lunare ale unui membru al familiei au fost de 1.119 de lei la începutul acestui an.

Mai mult de jumătate - 55,1% - din veniturile totale ale gospodăriilor au provenit din salarii în primele trei luni din 2016, nivel în creştere faţă de nivelul înregistrat la începutul anului anterior, când salariile reprezentau doar 53,3% din venituri.

„La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (22,4%), veniturile din agricultură (1,9%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,5%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,1%)“, se precizează într-un comunicat al INS.

Statisticile oficiale arată că gospodările din mediul rural sunt mai dependente de prestaţiile totale, unde acestea reprezintă 24% din veniturile totale, în timp ce în oraşe prestaţiile sociale contribuie cu 21,4% la veniturile totale ale populaţiei.

De asemenea, veniturile în natură reprezintă 15,4% din veniturile totale ale gospodăriilor din România, statisticile incluzând în această categorie în principal contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, cu o pondere de 14,1% din veniturile totale.

La acest capitol există o diferenţă semnificativă între mediul rural, unde veniturile în natură reprezintă peste un sfert (28,9%) din veniturile totale, şi mediul urban, unde ponderea este de doar 7,1%.

Consumul: 86% din venituri

În privinţa consumului, o gospodărie din România a cheltuit lunar, în primul trimestru din acest an, 2.552 de lei (sau 962 de lei/persoană), adică 86% din veniturile totale.

Comparativ cu primul trimestru din 2015, cheltuielile lunare ale gospodăriilor din România au crescut cu 12,8% (289 lei) în primul trimestru al acestui an, arată statisticile oficiale.

Cheltuielile sunt dirijate în proporţie de 69,3% pentru consum, în timp ce 19,5% din bani se duc pe impozite şi contribuţii - faţă de o pondere de 18,6% în primul trimestru din 2015 -, iar restul are alte destinaţii.

Scade ponderea alimentelor

Cheltuielile de consum din primul trimestru al acestui an au fost repartizate astfel:
- 36,7% au pentru alimente (în scădere de la 38,1% în aceeaşi perioadă din 2015)
- 19,6% întreţinerea locuinţei (apă, electricitate, gaze etc.)
- 7,7% băuturi alcoolice şi ţigări
- 5,2% îmbrăcăminte şi încălţăminte
- 5,9% transport
- 5,1% comunicaţii
- 4,5% mobilier şi reparaţii în locuinţă
- 5,3% sănătate
- 3,1% recreere şi cultură
- 0,6% educaţie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite