Utilizatorii de servicii financiare vor exceptarea tuturor românilor care apelează la darea în plată de la impozitul pe tranzacţii, nu doar a unora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Impozitul pe tranzacţii poate ajunge la 10.000 de lei în anumite cazuri, deoarece Ministerul Finanţelor îl calculează la soldul creditului    FOTO Getty Images
Impozitul pe tranzacţii poate ajunge la 10.000 de lei în anumite cazuri, deoarece Ministerul Finanţelor îl calculează la soldul creditului    FOTO Getty Images

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a solicitat Ministerului Finanţelor ca toate persoanele care apelează la darea în plată să fie scutite de plată impozitului pe tranzacţiile imobiliare şi a anunţat că nu este de acord cu instituirea de criterii sociale prin care să se diferenţieze plata impozitului, considerând că acestea sunt discriminatorii.

„Considerăm că nu sunt necesare niciun fel de criterii suplimentare impuse beneficiarilor legii care vor fi exceptaţi de la impozitare“, a afirmat Iacob, cu atât mai mult cu cât a fost impus deja un plafon valoric, de 250.000 de euro a creditului contractat, pentru a exclude de la aplicare speculatorii imobiliari.

El a subliniat că iniţiatorii, susţinătorii legii sau legiuitorul nu au dorit „nicio secundă“ ca beneficiarii legii să plătească impozit pe transferul de proprietate.

„Nu ne-am imaginat niciun moment că multiplele modificări ale Codului Fiscal ar putea fi interpretate de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice în aşa fel încât să îi oblige pe beneficiarii legii la plata unor impozite aberante, care să îi împiedice pe mulţi să beneficieze de prevederile legii“, a mai spus Iacob.

Dragu vrea criterii, AURSF se jură că nu a spus aşa ceva

Reacţia sa vine ca urmare a declaraţiei ministrului Finanţelor Anca Dragu, potrivit căreia Guvernul va modifica legea dării în plată printr-o ordonanţă de urgenţă, prin care să excepteze de la plata impozitului cazurile sociale, debitorii care au singură casă, cea în care locuiesc.

„Nu vrem să-i acoperim pe cei care au făcut speculaţii imobiliare. Principiul nostru este de a ajuta cazurile sociale şi în acest moment lucrăm alături de AURSF la creionarea acestor criterii astfel încât de data aceasta să avem un act legislativ complet“, a afirmat Dragu sâmbătă.

În schimb, AURSF precizează că asociaţia nu lucrează cu Finanţele la stabilirea unor criterii pentru exceptarea unor categorii de beneficiari de la plata impozitului, cerând exceptarea pentru toţi debitorii care se încadrează în prevederile actului normativ.

„Este surprinzătoare afirmaţia doamnei ministru Dragu că MFP ar lucra împreună cu AURSF la creionarea unor criterii prin care să se excepteze de la aplicarea impozitului doar unii beneficiari ai legii. Menţionăm că AURSF a solicitat exceptarea tuturor beneficiarilor de la aplicarea impozitului şi nu este implicată în niciun fel de discuţii cu MFP care să vizeze exceptarea de la impozitare doar a unora dintre potenţialii beneficiari“, transmite asociaţia.

Doar cei cu o singură casă pot apela

Prezentă duminică într-o emisiune la Digi24, Dragu a reluat ideea că Finanţele vor să sprijine doar persoanele care au o singură casă şi apelează la darea în plată, pe care să le scutească de plata impozitului la tranzacţie.

„Am avut o discuţie cu Asociaţia Utilizatorilor de Servicii Financiare, o discuţie foarte bună, care practic m-a făcut să înţeleg anumite aspecte ale legii. Într-adevăr, considerăm că, deşi nu este vina Ministerului de Finanţe că legea nu prevede scutire pentru acest tip de tranzacţii, considerăm protejarea persoanelor şi a tranzacţiilor pe un fond social“, a declarat ministrul Finanţelor.

Ea a arătat că aşteaptă un set de informaţii suplimentare de la AURSF şi va continua analiza situaţiei, astfel încât să înainteze o propunere pentru „protejarea cazurilor sociale“.

Daniel Zamfir critică din nou Ministerul Finanţelor pe motiv că vrea să „torpileze“ darea în plată

Şi iniţiatorul legii dării în plată, deputatul PNL Daniel Zamfir, a reacţionat după declaraţia ministrului, spunând că “în toată această perioadă, doamna Paliu-Dragu, domnul Biriş şi mai ales domnul Jiru au făcut tot ce le-a stat în putinţă să torpileze legea, să o saboteze, fiind de partea băncilor străine şi împotriva românilor”.

„Ei ştiu bine că, dacă vor clarificarea plăţii impozitului, asta se face intervenind la Codul Fiscal, în niciun caz la legea dării în plată! Asta e o noua încercare a băncilor de a modifica Legea dării în plată pe placul lor, prin cei care le servesc interesele în interiorul Guvernului tehnocrat!“, a adăugat Zamfir.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite