Din acest punct de vedere, proiectele mari, de importanţă strategică, trebuie asumate de către stat: extragerea şi exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, explorarea gazelor naturale din şisturi, exploatarwa zacamintelor de cupru, Cuprumin, Moldomin, extracţia şi exploatarea metalelor rare, Roşia Montană şi marele proiect de reindustrializare a României.

Referitor la revenirea subiectului Roşia Montană în atenţia opiniei publice, eu consider că România are nevoie de acest proiect. Peste 70% din beneficiile proiectului rămân în ţara noastră. Numai din redevenţă şi participaţie statul roman va încasa peste un miliard de dolari. La bugetul de stat vor ajunge peste 2,3 miliarde de dolari numai din taxe şi impozite. În economia românească vor intra alte 2,9 miliarde de dolari bani plătiţi către furnizori şi forţa de muncă. În total vorbim despre 5,2 miliarde de dolari care vor alimenta economia României.

În plus, nu trebuie să uităm despre factorul de multiplicare. Industria extractivă are cel mai mare factor de multiplicare în economie în comparaţie cu celelalte industrii. Deci, vorbim despre o dezvoltare atât pe orizontală, cât şi pe verticală – stimularea activităţilor economice conexe, vorbim despre alte taxe şi impozite atât de la operatori economici, cât şi de la forţa de muncă. Industria extractivă la Roşia Montană va avea impact naţional, nu doar local. Acest lucru trebuie să îl înţeleagă cei care se opun proiectului.

Astăzi responsabilitatea Parlamentului este mare în ceea ce priveşte asumarea acestui proiect de investiţii. Trebuie să recunoaştem că această foarte importantă structură a statului,oriunde in lumea civilizata si democratica ia deciziile cele mai importante. Ca o paralelă amintesc că, dacă în urmă cu câteva zile Parlamentul Marii Britanii a votat împotriva operaţiunii militare din Siria, peste alte câteva zile, vine rândul Congresului american să aprobe sau nu intervenţia militară iniţitată de administraţia preşedintelui Barack Obama în Siria. Şi în Marea Britanie şi în SUA în aceste zile sunt proteste. Însă, până la urma, forul suprem al democratiei din fiecare stat trebuuie să ia o decizie finală. La fel ar trebui să se întâmple şi în România. Parlamentul ţării va trebui să decidă pro sau contra unui proiect mare de investiţii, pe fondul, de asemenea, a unor proteste.

Cu toate acestea, dezbaterile pe tema proiectului Roşia Montană trebuie să fie echilibrate, să ţină cont de toate argumentele pro şi contra, iar la final, dacă cele pro vor fi preponderente, decizia finală a Parlamentului să permită operaţionalizarea proiectului. Până la momentul începerii dezbaterilor publice în Parlament, protestele trebuie să se situeze într-o anumită decenţă, astfel încât să nu încerce influenţarea în sens negativ a dezbaterilor din Parlament. Aş dori să reamintesc faptul că în urma seriei de proteste care au avut loc acum mai bine de un an în toată ţara - atunci când Guvernul de la acel moment a considerat că nu este oportună dezbaterea proiectului, având în vedere luptele politice care se duceau în România -, peste Roşia Montană s-a lăsat liniştea si s-a asternut nepasarea. Niciunul dintre protestatarii şi criticii de atunci nu au făcut nimic pentru mediul de acolo, pentru comunitatea de acolo, pentru soarta celor care îşi duc traiul zi de zi acolo.

Odată cu trimiterea proiectului de lege în Parlament acele voci au reînviat, consider eu pe fondul unei ipocrizii strigătoare la cer. Daca din partea foştilor protestatari ar fi existat buna-credinţă, atunci în această perioadă de un an şi ceva, respectivii ar fi întreprins acţiuni concrete pentru reabilitarea mediului sau restaurarea patrimoniului din Roşia Montană.

Sper, alături de toţi cei care doresc să transforme România într-o ţară puternică din punct de vedere economic, că în următoarea perioadă vom operaţionaliza marile proiecte investiţionale, ne vom diversifica activitatea economică şi în alte ţări non-UE  cum sunt Azerbaijan, Kazahstan, Uzbekistan, China, Turcia sau în alte din ţări din zona Golfului Persic - Emiratele Unite, Qatar, Kuweit -,  astfel încât în câţiva ani de zile în România să revină prosperitatea.

Articolul a apărut şi pe blogul personal