Ultima zi de strângere a semnăturilor pentru obţinerea venitului minim fără muncă, necondiţionat, de la UE. Cum au votat românii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 14 ianuarie expiră termenul până la care trebuie strânse un milion de semnături pentru a susţine o petiţie în baza căreia Comisia Europeană poate fi convinsă să adopte un normativ privind venitul minim necondiţionat. Acest venit s-ar acorda lunar, fără muncă, tuturor cetăţenilor UE „pentru a scăpa de stresul supravieţuirii“, potrivit iniţiatorilor petiţiei lansate anul trecut.

Până în această seară, în loc de un milion de semnături s-au strâns mai puţin de 260.000, astfel că petiţia are puţine şanse să fie luată în seamă.

Pentru a fi atinsă suma de un milion, fiecare ţară era aşteptată cu un număr-ţintă de semnături. Ei bine, Bulgaria este singura ţară care a depăşit numărul-ţintă de semnături (114%), în timp ce România a trimis doar 9,1% din numărul-ţintă. Cea mai slabă participare (sub 2%) a fost din Letonia şi Lituania, iar printre cele mai active (peste 60% din ţinte) sunt Belgia, Slovenia şi Croaţia.

O statistică privind votul acestei iniţiative pe ţări poate fi consultată AICI.

Ce vor petiţionarii

Este vorba despre o anumită sumă de bani pe care ar urma să o încaseze fiecare locuitor al unui stat membru UE, potrivit unei propuneri înaintate de cetăţeni din 15 ţări - Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Marea Britanie.

Iniţiatorii demersului solicită un text de lege care să stipuleze că „fiecare persoană, indiferent de vârstă, strămoşi, loc de domiciliu sau de rezidenţă, profesie etc. va avea dreptul să primească o alocaţie“. Banii urmează să fie acordaţi necondiţionat.

Noi privim venitul de bază ca pe un drept al omului care nu trebuie să depindă de nici o precondiţie sau obligaţie de a avea salariu plătit, de a fi integrat în serviciul public sau de a se comporta potrivit cu rolurile tradiţionale de gen. Venitul de bază nu va fi condiţionat de alte venituri, economii sau proprietăţi“, afirmă iniţiatorii demersului.

Ce sumă ar primi fiecare român

Cât de mare trebuie să fie suma la care fiecare european va avea dreptul fără să mişte un deget?

Venitul net minim al fiecărui cetăţean trebuie să se afle peste nivelul de sărăcie potrivit standardelor UE, care corespunde cu 60% din aşa-numitul venit echivalent median naţional. În special în ţările în care majoritatea oamenilor au un venit mic, deci unde venitul median naţional este scăzut, trebuie să se folosească un standard alternativ (de exemplu, coşul de cumpărături) pentru a se determina suma venitului de bază şi a garanta astfel o viaţă decentă, siguranţă materială şi participare deplină a oamenilor la viaţa socială“, explică petiţionarii.

Potrivit calculelor „Adevărul“, pentru a acoperi toate costurile vieţii, respectiv pentru a-şi putea asigura toate produsele şi serviciile din componenţa coşului minim de consum, fiecare român are nevoie de cel puţin 970 de lei, fără chirie. Adică să fie proprietarul locuinţei sale şi să plătească doar impozite, întreţinerea locuinţei, hrana zilnică şi abonamentele de bază pentru transport şi telecomunicaţii (cablu, TV, telefon).

De altfel , coşul minim de consum este calculat, în România, pentru a stabili cuantumul salariului minim pe economie, care în prezent este de 850 de lei brut.

Dacă ar fi să luăm de bună iniţiativa europenilor care au semnat petiţia, românii ar putea primi, aşadar, 970 de lei lunar, dar nu ca salariu minim (care presupune un număr de ore de muncă), ci ca venit minim garantat – necondiţionat şi fără a munci.

Un prim scop al promotorilor era ca până la 14 ianuarie 2014 să fie strânse un milion de semnături de adeziune, fapt ce „va obliga Comisia Europeană să examineze iniţiativa cu mare atenţie şi să transmită o propunere legislativă către Parlamentul European“.

Detalii complete privind această iniţiativă pot fi găsite AICI.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite