Diferenţa în investiţii o face toleranţa faţă de imprevizibil sau apetitul la risc, acea doză de necunoscut care înseamnă că putem câştiga mai mult faţă de un depozit la bancă, dar putem şi pierde o parte din bani, dacă lucrurile merg prost.

Îţi propun să demontăm cele mai frecvente 3 mituri despre investiţia la bursă:

1. Bursa este un joc

Cu siguranţă investiţia la bursă nu este un joc de noroc, pentru că deciziile se bazează pe nişte reguli de analiză a companiilor în care se investeşte. Bursa este o piaţă unde se tranzacţionează în principal companii din diferite domenii, în general afaceri mari, profitabile şi de succes. Listarea la bursă înseamnă pentru o companie recunoaşterea succesului în afaceri, astfel că atunci când cumpărăm acţiunile acelor companii, înseamnă că numeroşi alţi investitori au făcut-o înaintea noastră. Astfel, nu vorbim de un joc, ci de o decizie asumată de a cumpăra acţiune în anumite companii, una sau mai multe, din sectoare reale ale economiei – bancar, farma, energie, medical, construcţii.

2. Ai nevoie de mulţi bani ca să investeşti

În realitate, la bursă poţi începe o investiţie şi cu 1.000 lei. Unul dintre cele mai populare produse de pe piaţa de capital sunt acţiunile în companii prin care, practic, investitorii cumpără o parte dintr-o companie, iar aceasta poate împărţi profitul cu ei. În orice situaţie, începerea unei investiţii se realizează printr-un intermediar sau broker de acţiuni. Într-adevăr, sunt situaţii în care brokerii impun sume minime de deschidere de cont, însă cu siguranţă pentru sume virate constant în fiecare lună se vor găsi soluţii.

3. La bursă câştigă doar cei bogaţi, care au acces la informaţii

Orice piaţă bursieră este strict reglementată de un cadru legislativ european şi de unul local. Accesul egal la informaţii al tuturor investitorilor este principiul de bază după care se ghidează companiile şi este sancţionat dur dacă este încălcat. Astfel, companiile publică aceleaşi date pentru toţi, diferenţa o face atenţia şi timpul pe care îl acordăm parcurgerii acestor informaţii. Un studiu al Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România din 2019 indică faptul că investitorii citesc zilnic presa şi se consultă săptămânal cu brokerii.

În prezent, averea românilor este în economii, în principal, în depozite la bancă, care sunt remunerate cu dobânzi mici. Cu banii din depozite românii ar putea cumpăra de aproape două ori toate companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti. Însă doar investind se poate crea bunăstare pe termen lung. Cei care au un surplus de bani şi vor să investească într-o afacere, spre exemplu, dar nu ar avea timp să se ocupe de ea, pot găsi la bursă afaceri în creştere din care pot câştiga dividende sau aprecierea valorii companiei.

Îţi propun să discutăm pe larg cele trei mituri, miercuri, 23 septembrie, la ora 21:00, în direct pe pagina mea de Facebook.