Tot mai mulţi români cotizează la pensiile private obligatorii. Fondurile au crescut cu 21% într-un singur an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 30 iunie 2018, fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de aproximativ 43,7 miliarde de lei, cu 21,22% mai mult decât în luna iunie 2017, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 43,732 miliarde de lei, la 30 iunie 2018, iar valoarea activului net era de 43,711 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,146 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,01 milioane de participanţi. În luna aprilie 2018, au fost virate contribuţii pentru 4,036 milioane de participanţi, iar pentru 3,09 milioane nu au fost virate contribuţii.

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 26,58 miliarde de lei, respectiv 60,79%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 8,006 miliarde de lei (18,31%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,49 miliarde de lei, respectiv 10,28% din totalul activelor.

Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite