Teodorovici nu ştie ce rate plăteşte la bancă, deşi are 5 credite: Le însumez şi vă prezint, cu zecimale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Orlando Teodorovici - ministrul de Finanţe la Mamaia la întâlnirea cu investitorii din turism Foto Sînziana Ionescu

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, nu a ştiut, vineri, să spună care este valoarea propriilor rate pe care le achită lunar la bănci, în contextul reducerii ratelor la creditele bancare, deşi, potrivit declaraţiei sale de avere, are de plătit nu mai puţin de cinci credite, de peste 800.000 de euro, pe care le va achita integral în 2045.

„Se plătesc în lei, la cursul zilei”, a răspuns Eugen Teodorovici, în cadrul unor declaraţii de presă, întrebat dacă îşi achită ratele la cele două credite în lei sau în valută. „Unul este luat în lei şi altul în euro, că aşa a fost în 2007, când le-am luat”, scrie Mediafax.

Ministrul Finanţelor a susţinut că nu s-a gândit la scăderea propriilor rate, în momentul în care a acceptat modificări la ROBOR, la fel ca în 2015, când a fost amnistia fiscală pentru persoanele fizice, dar nu a aplicat pentru această măsură.

 „Pentru că sunt două credite, unul de nevoi personale şi unul imobiliar fac o situaţie, le însumez şi vă prezint în mod public cât este rata lunară şi de unde provine plata acesteia. (...) Sunt un om al cifrelor şi vreau să vă răspund exact la zecimală. Asta mă face să nu vă spun acum cifra, că vreau să pun şi zecimalele”, a menţionat Teodorovici.

Va plăti credite până la 74 de ani

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, îşi va plăti integral datoriile la vârsta de 74 de ani, respectiv în anul 2045, adică la 38 de ani de la data când a obţinut cele două împrumuturi de aproape 600.000 euro de la BCR, deşi durata maximă a unui credit ipotecar este de obicei de 30 de ani.

În 2007, pe vremea când era director general al Programului ISPA la nivel naţional şi, ulterior, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici a contractat două împrumuturi de la BCR, unul ipotecar – 352.230 euro - şi unul de nevoi personale – 221.317 euro -, pe care trebuie să le returneze integral până în anul 2045, adică în 38 de ani de la data la care s-a împrumutat.

Pe lângă datoriile de 573.547 euro de la BCR, ministrul Finanţelor mai are de plătit 121.823 euro, în baza unui alt credit ipotecar luat de la Credit Europe în anul 2008, pentru care scadenţa este 2033, dar şi un altul datat 2011, în valoare de 100.000 euro, care trebuie achitat până în 2021.

Acestor datorii de aproape 800.000 euro (795.370 euro) li se adaugă un alt împrumut, luat în 2016, de numai 75.000 lei, bani care trebuie achitaţi până în 2021.

Imagine indisponibilă

Toate acestea sunt menţionate în ultima sa declaraţie de avere, datată februarie 2018.

   

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite