Tarom vrea să-şi reducă cheltuielile cu 12,7 milioane lei pe an. Economia este mai mică decât cea rezultată din concedieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imediat ce a fost numit în funcţie, directorul general al companiei de stat Tarom, Werner Wolff, a cerut efectuarea unei analize asupra cheltuielilor companiei, dispunând reducerea cheltuielilor cu 12,7 milioane lei pe an. Economia este puţin mai mică decât cea anunţată la ultima rectificare bugetară, când se estima că, în urma concedierilor efectuate la sfârşitul anului trecut, costurile vor fi reduse cu 12,85 milioane lei.

Werner Wolff a fost numit director general al Tarom în luna noiembrie, la puţin timp după ultima rectificare bugetară, fiind cel de-al cincilea şef al companiei din 2017.

Imediat după numire, Werner Wolff a dispus efectuarea unei analize interne asupra cheltuielilor companiei, rezultatul fiind reducerea acestora cu 12,7 milioane lei.

La începutul lunii noiembrie, la ultima rectificare bugetară, pierderile companiei erau estimate la 206,8 milioane de lei, faţă de 41,2 milioane de lei, cât se prognozase în luna septembrie, motiv pentru care Tarom anunţa concedierea a 164 de persoane până la sfârşitul anului. „Economia” ar fi fost de 1,07 milioane de lei lunar, respectiv 12,85 milioane de lei pe întreg anul 2018.

În comunicatul remis presei vineri, Tarom anunţă că, în urma reevaluării cheltuielilor, acestea vor fi diminuate cu aproximativ 12,7 milioane lei pe an.

”Astfel, a fost dispusă reevaluarea cheltuielilor, ceea ce a generat într-o primă etapă optimizarea activităţilor logistice ale Tarom, cât şi eficientizarea operaţiunilor informatice pentru deservirea pasagerilor”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Tarom spun că măsurile întreprinse de directorul general reprezintă un prim pas în redresarea activităţii companiei şi repoziţionarea strategică a acesteia in industria aviatică internaţională.

Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Tarom are pierderi cumulate de peste 2 miliarde de lei

În ultimii 10 ani, compania a înregistrat pierderi cumulate de peste 2 miliarde de lei, acestea crescând şi în acest an, deşi la conducerea companiei s-au perindat cinci directori. 

Ultima rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli arată pierderi de 206,8 milioane de lei, faţă de 41,2 milioane de lei, cât erau estimate pierderile totale ale companiei în luna septembrie.

Potrivit Curţii de Conturi, în perioada 2012-2016 societatea a realizat pierderi contabile în cuantum total de 545.339.980 lei, iar la finele exerciţiului financiar 2016 pierderea reportată preliminată a fost de 2.091.103.000 lei. Printre cauzele care au dus la acest rezultat dezastruos se numără insuficienta implicare a managerilor şi cheltuielile de exploatare.

Tarom a închiriat două avioane Boeing 737-800 NG în luna mai a acestui an, introduse rapid în circuitul comercial pe fondul unor probleme la alte aeronave.

Pierderile nu au împiedicat-o să cumpere 7.000 de magneţi de frigider şi 1.600 de agende

Aceste pierderi uriaşe nu au împiedicat însă compania să cumpere magneţi de frigider, calendare şi agende, cel mai probabil pentru cadourile de Crăciun.

Compania a lansat, în noiembrie, mai multe anunţuri pentru achiziţii directe: 7.000 de magneţi de frigider cu dimeniuni de 9 pe 6 centimetri - data limită pentru transmiterea ofertelor este 24 noiembrie; 1.500 de agende de lucru şi alte 100 de agende VIP, pentru care data limită de transmitere a ofertelor este 27 noiembrie; 1.500 de calendare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite