STUDIU Jumătate dintre candidaţii la un nou loc de muncă ar renunţa la o parte din salariu pentru un program flexibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumătate dintre persoanele care îşi caută un nou loc de muncă ar renunţa la 11,7% din salariu, în medie, dacă ar primi o flexibilitate mai mare a programului de lucru, iar peste o treime dintre acestea ar ceda din salariu în schimbul unor programe de învăţare şi îmbunătăţire a competenţelor.

Constatările aparţin studiului „Viitorul recrutării” realizat de PwC US. Angajaţii care lucrează în domeniul tehnologiei ar renunţa chiar la un procent mai mare din salariu, respectiv 12,4%, pentru aceste cerinţe.

„Compensaţia financiară este, tradiţional, pe primul loc atunci când o persoană căuta un loc de muncă. În ultima vreme, se observă, la nivel global, tendinţa de a renunţa la o parte din remuneraţie pentru un pachet de beneficii care cuprinde oportunităţi de formare şi dezvoltare de tip upskilling sau flexibilitatea programului de lucru. Această preocupare a angajaţilor pentru programe de formare a devenit mai mare, recent, ca urmare a transformărilor extrem de rapide generate de noile tehnologii, cu impact major inclusiv asupra forţei de muncă. Astfel, mulţi angajaţi conştientizează că trebuie să îşi îmbunătăţească abilităţile digitale şi nu numai, pentru a rămâne competitivi pe piaţa muncii”, spune Ionuţ Sas, Partener, People & Organisation Leader,  PwC România.

De asemenea, reputaţia angajatorului şi experienţa pe care candidaţii o au pe parcursul procesului de recrutare sunt foarte importante în acceptarea unui job.

Potrivit sondajului, 92% dintre candidaţi spun că au experimentat practici slabe de recrutare la un moment dat în carieră, peste 60% arătându-se nemulţumiţi fie pentru că procesul de recrutare a durat mai mult de o lună, fie pentru că recrutorii au întrerupt fără explicaţii orice comunicare. Spre exemplu, 49% dintre candidaţii care lucrează în sectoare cu o cerere ridicată precum tehnologia, băncile şi energia au spus că sunt mai dispuşi să refuze un job din cauza procesului de recrutare. De asemenea, 56% dintre respondenţi au arătat că descurajează alte persoane să aplice la astfel de companii.

Principalele concluzii ale raportului:

       51% ar ceda un procent din salariu pentru o flexibilitate mai mare.

       37% au declarat că ar fi dispuşi să renunţe la o parte din salariu pentru şansa de a învăţa noi abilităţi.

       Acelaşi procent consideră oportunităţile de perfecţionare drept cel mai important factor în decizia de accepta un nou loc de muncă, după compensaţia financiară.

       62% dintre candidaţi au declarat că este mai probabil să aplice pentru un loc de muncă într-o companie care se angajează deschis să îmbunătăţească diversitatea şi incluziunea.

       Cei mai mulţi candidaţi preferă să comunice cu oameni în procesul de recrutare şi mai puţin să utilizeze soluţii automatizate.

       Totuşi, 44% dintre candidaţi au declarat că sunt deschişi să utilizeze opţiuni de automatizare şi tehnologie ca să obţină informaţii în timpul procesului de recrutare şi 65% şi-ar dori o aplicaţie de unde să afle stadiul procesului de recrutare.

       78% au declarat că se aşteaptă ca procesul de recrutare să fie clar cu privire la modul de utilizare a datelor cu caracter personal.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite