Statul va acorda avansuri de până la 40% din valoarea finanţărilor nerambursabile beneficiarilor care accesează Programul Operaţional de Pescuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fermele piscicole se pot dezvolta pe bani europeni, acum şi cu avans de la stat
Fermele piscicole se pot dezvolta pe bani europeni, acum şi cu avans de la stat

Ministerul Agriculturii anunţă că, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional de Pescuit (AM POP), va putea acorda avansuri beneficiarilor pentru ca aceştia să deruleze mai uşor investiţiile preconizate.

„În data de 15 aprilie 2014, Parlamentul României a adoptat modificarea Ordonanţei de Urgenţă 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile, ceea ce va permite acordarea de avansuri din finanţarea nerambursabilă, atât la începutul implementării, cât şi pe parcursul acesteia“, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Se vor cere garanţii de 110% din valoarea avansului

Beneficiarii privaţi ai POP care nu au început investiţia vor putea solicita un avans de până la 40% din valoarea finanţării nerambursabile, iar cei publici de până la 50%.

În cazul în care investiţiile sunt demarate, AMPOP poate plăti valoarea totală eligibilă nerambursabilă a tranşei de plată, pe baza facturilor prezentate, urmând ca beneficiarii să justifice ulterior virarea sumelor către terţi prin Ordin de Plată.

Pentru a primi aceste sume de bani, un beneficiar trebuie să prezinte o scrisoare de garanţie care să acopere 110% din valoarea avansului. Aceasta poate fi emisă de o bancă comercială sau de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM“, precizează ministerul.

Prin această facilitate vrem să venim în întâmpinarea beneficiarilor şi să le oferim sprijin efectiv pentru a derula şi finaliza proiectele contractate.
Acest instrument financiar reprezintă o primă măsură pe care am luat-o pentru a accelera absorbţia Programului Operaţional de Pescuit şi sunt determinat în a continua îmbunătăţirea şi eficientizarea acestor finanţări importante pentru sectorul piscicol din România
”, a declarat George Octavian Turtoi, secretar de stat în MADR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite