Specialiştii în resurse umane din România câştigă cel mai puţin din regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cererea pentru traininguri a venit mai ales din partea sectoarelor precum financiar-bancar, telecom, energie şi industrie

Salariul mediu net pe care îl câştigă un specialist în resurse umane din România a ajuns la 676 de euro, potrivit datelor eJobs şi ale comparatorului salarial Paylab, cu mult sub mediile de pe alte pieţe din regiune.

Cele mai mari salarii sunt ale angajaţilor din Estonia, care încasează, lunar, puţin peste 1.200 de euro. Urmează Slovenia, cu 1.177 de euro pentru un specialist în resurse umane, Croaţia (1.087 de euro) şi Cehia (1.062 de euro).

Slovacia deschide topul ţărilor care coboară sub pragul de 1.000 de euro lunar, companiile oferind angajaţilor din departamentul HR salarii medii de 928 de euro. Lituania se află pe următorul loc, cu 908 euro pe lună, clasamentul continuând cu Letonia (899 de euro) şi Ungaria (839 de euro).

Dacă până acum Bulgaria era ţara cu cele mai mici salarii din regiune, în acest caz nu doar că nu se află pe ultimul loc, dar detronează şi Serbia, oferind salarii de 748 de euro pe lună, în timp ce angajatorii sârbi raportează încasări nete lunare de 729 de euro. România, este, astfel, singura ţară din regiune care coboară sub pragul de 700 de euro.

„Cu toate acestea, HR-ul este unul dintre domeniile cel mai puţin căutate de specialiştii români care vor să emigreze. Deşi ştiu că în afară ar putea câştiga mult mai bine, iar în Europa de Vest şi în regiunea nordică diferenţele sunt chiar mai mari decât cele de la nivelul regiunii, cei care vor să emigreze caută alte domenii precum vânzările, sectorul financiar sau IT-ul. Un specialist în resurse umane care ar vrea să emigreze în Finlanda, spre exemplu, ar trebui să se aştepte la un salariu mediu de 2.310 euro pe lună”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

De la începutul anului şi până acum joburile din resurse umane au adunat aproximativ 370.000 de aplicari, dintr-un total de aproape 3,7 milioane de aplicări. În acest moment, pe www.ejobs.ro sut circa 500 de locuri de muncă destinate specialiştilor în resurse umane.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite