Sergiu Oprescu, preşedintele băncii cu capital grecesc Alpha Bank: „Retragerile din depozite sunt în parametri normali“

Sergiu Oprescu, preşedintele băncii cu capital grecesc Alpha Bank: „Retragerile din depozite sunt în parametri normali“

Sergiu Oprescu, preşedintele Alpha Bank

Retragerile de depozite la Alpha Bank se încadrează în această perioadă în parametri normali, "situaţii mai încordate" fiind înregistrate anii trecuţi, în condiţiile în care instituţiile de credit cu capital elen trec printr-o perioadă de criză din 2012, potrivit preşedintelui băncii, Sergiu Oprescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Da, normal că există o anumită activitate mai mare decât pe medie, dar suntem în parametri de normalitate din punct de vedere al lichidităţii, al retragerii de depozite, nu are legătură cu contextul actual", a declarat marţi, la un seminar BNR dedicat împlinirii a 10 ani cu leul greu, preşedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu.

Moderatorul evenimentului, consilierul BNR Adrian Vasilescu, i-a acordat cuvântul şefului Alpha Bank spunând: „Este Sergiu Oprescu, director de bancă românească. Cu capital grecesc, dar banca e românească!“.

„Am avut şi situaţii mai încordate“

Sergiu Oprescu a precizat că reprezentanţii instituţiei de credit sunt atenţi la ceea ce se întâmplă, deşi s-au mai confruntat cu astfel de situaţii.

"Suntem într-o perioadă de normalitate, dar atenţi, am mai văzut acest lucru şi în trecut. Băncile cu capital grecesc trec printr-o perioadă de criză din 2012, am avut şi situaţii mai încordate", a mai spus Oprescu.

Preşedintele Alpha Bank a menţionat că băncile româneşti cu capital elen trebuie să fie transparente şi să comunice de aşa natură încât să nu se creeze panică în rândul clienţilor, arătând că toate instituţiile de credit locale vizate au o situaţie stabilă, aşa cum indică datele prezentate de banca centrală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: