Românii din străinătate trimit mai mulţi bani în ţară

Românii din străinătate trimit mai mulţi bani în ţară

Chiar dacă în Spania sunt cei mai mulţi români, transferurile făcute de aceştia sunt mai mici decât cele din Germania sau SUA FOTO Adevărul

Sumele transferate în ţară de românii de peste hotare s-au ridicat în primele cinci luni ale anului la 1,52 miliarde de euro, atingând nivelul maxim al ultimilor cinci ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

După mulţi ani de scădere, transferurile de bani efectuate de românii care lucrează în străinătate către România dau primele semne de creştere. 
 
Transferurile curente din străinătate către România, cu excepţia celor ale administraţiei publice – majoritatea efectuate de românii care muncesc peste hotare – au ajuns în primele cinci luni ale acestui an la 1,52 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. 
 
Valoarea este cu 8,4% mai mare decât cea înregistrată în perioada similară din 2013, respectiv 117 milioane de euro, şi cu aproape 10% (132 de milioane de euro) peste cea din 2011, când s-a înregistrat nivelul minim al ultimilor nouă ani. 
 
Totuşi, faţă de nivelul de vârf înregistrat în 2008, remiterile au fost în primele cinci luni ale acestui an mai mici cu peste 40%. 
 
Chiar şi cu aceste scăderi, românii se regăsesc pe locul al treilea în topul mondial al beneficiarilor de bani trimişi acasă din străinătate, după Ucraina şi Tadjikistan, potrivit unui raport publicat de Banca Mondială la sfârşitul anului trecut. 
 
Acestea sunt însă sume care au intrat în ţară prin canale care pot fi monitorizate, transferuri bancare sau prin intermediul companiilor specializate, volumele reale fiind mai mari, având în vedere că cei mai mulţi sunt aduşi în ţară „cu sacoşa“. 
 
De asemenea, nimeni nu ştie câţi bani strânşi au românii care lucrează în străinătate. Conform unui studiu mai vechi al Fundaţiei Soros România, românii care lucrează în afara ţării ar fi strâns 100 de miliarde de euro din 2000 până în 2010.
  
Cele mai mari sume, din Germania şi SUA
 
Dacă în anii de boom economic muncitorii români din străinătate reuşeau din salariul primit să mai pună ceva bani deoparte, acum, cu greu reuşesc să trimită familiilor rămase în ţară sume pentru acoperirea cheltuielilor curente.
 
Analiştii anticipează că remiterile nu vor ajunge prea curând la nivelul din 2007-2008 pentru că ţările de destinaţie nu şi-au revenit din criza economică. Aproape două milioane de români au plecat la muncă în Italia şi în Spania în ultimii ani, numărul acestora crescând de peste zece ori în ultimii 5 - 10 ani. 
 
Românii care lucrează în Germania şi Statele Unite ale Americii au trimis anul trecut mai mulţi bani în ţară decât cei din Spania, unde sunt mai mulţi, însă mai slab calificaţi şi mai prost plătiţi, pe primul loc menţinându-se muncitorii din Italia, declara în urmă cu o lună Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României.
 
Spania, dar şi Italia sunt ţările din Uniunea Europeană care au fost grav afectate de şomaj în ultimii patru ani. La finele lunii mai a acestui an, rata şomajului se ridica la 25,1% în Spania, în continuare cea mai mare din Europa, iar în Italia era de 12,6%. 
 
Mai puteţi citi:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: